Echipa naţională de handbal feminin a învins miercuri seară campioana olimpică Rusia, scor 22-17, după o evoluţie entuziasmantă, printre cele mai bune din ultimii ani. Meciul a contat pentru grupa D a Campionatului European. A fost un meci al apărărilor, în care a ieşit de departe în evidenţă portarul Denisa Dedu, cu peste 20 de mingi parate. România s-a desprins pe finalul partidei. După un început solid, în care apărarea a funcţionat aproape fără greşeală,la pauză, echipa antrentată de spaniolul Ambros Martin a intrat cu un avantaj de două goluri, 11-9. Cu zece minute înainte de final, scorul era 16-14 pentru România.18-17 arăta tabela în minutul 54. Pintea, Buceschi (2), Neagu (2) şi Udriştoiu, plus alte două parade ale lui Dedu, au adus o victorie categorică, după 20 de ani de la ultimul succes într-un meci oficial în faţa Rusiei (ultima victorie la Vejle, la Europenele din 1996), potrivit RFI România.
MVP-ul partidei: Denisa Dedu. Portăriţa de 22 de ani a avut un procentaj fabulos al mingilor salvate, de 56%! (potrivit siteului oficial EHF) .Cei de la Federaţia Europeană de Handbal o numesc pe Dedu „portarul cu o mie de mâini”.
”A fost un meci bun pentru mine, nu ştiu dacă a fost meciul vieţii pentru mine, probabil că aşa a fost, dar important este că am câştigat. Mă bucur enorm. Lucrul acesta ne dă speranţe pentru următorul meci”, a spus Denisa Dedu la conferinţa de presă.
Meciul de la Helsinborg a fost al doilea jucat de România la EURO 2016, competiţie organizată de Suedia. În prima partidă, naţionala de handbal feminin a pierdut în faţa campioanei europene şi mondiale en titre, Norvegia. Din grupa D mai face parte Croaţia. Primele trei clasate se califică în Grupele Principale.