Hamid Karzai anunţat ca preşedinte al Afganistanului


Hamid Karzai este anunţat oficial ca preşedintele ales al Afganistanului, chiar dacă nu a acumulat cele 50% de voturi necesare în primul tur de scrutin din data de 20 august.Astfel, el este preşedintele „minoritarilor”, acesta în condiţiile în care Comisia electorală afganeză a decis să nu mai desfăşoare noi alegeri, pentru că adversarului lui Karzai fostul şef al diplomaţiei afganeze Abdulla Abdulla şi-a anunţat retragerea din cursă.
„Comisia electorală independentă a anunţat că stimatul Hamid Karzai a devenit preşedinte, pentru că este învingător în primul tur de scrutin şi singurul candidat în cel de-al doilea”, a citit decizia comisiei reprezentantul oficial al acesteia.

Related posts

Leave a Comment