„Guvernul ar putea ajunge în toamnă să nu poată plăti pensiile şi salariile”


Guvernul nu are o problemă cu plata datoriei externe, ci cu plata salariilor şi a pensiilor, a declarat consilierul Guvernatorului BNR.Cursul euro a atins vineri la un nou maxim al anului, iar asta din cauză că băncile internaţionale văd că România are o problemă cu bugetul, a declarat la REALITATEA TV Adrian Vasilescu, consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale. „Pe piaţă se joacă un meci între cererea şi oferta de valută”, a mai spus Vasilescu, adăugând că România nu se confruntă cu riscul de a nu-şi putea plăti datoriile externe, ci riscă mai degrabă ca în toamnă să nu poată plăti pensiile şi salariile.
Invitat şi el la REALITATEA TV, penelistul Ioan Ghişe a susţinut în schimb că statul dispune de suficienţi bani pentru a plăti salariile şi pensiile. „Veniturile bugetare de stat pe 2010 sunt de 36 miliarde de euro, iar cheltuielile pe salarii, pensii şi ajutoare sociale de numai 28 de miliarde. Criza a venit din cauză că Guvernul a împrumutat anul trecut 10 miliarde de euro, care s-au adăugat la cele 20 de miliarde adunate din ’89 „, a declarat Ghişe. El a venit şi cu o soluţie: plata datoriilor externe din rezerva BNR, care este de 32 de miliarde de euro şi de 103 tone de aur.
Vasilescu i-a răspuns că datoriile pe care România trebuie să le plătească în 2010 sunt de 6 miliarde de euro, dintre care numai o parte sunt ai statului, restul aparţinând companiilor. „În plus, cum am putea lua bani din rezerva BNR, care sunt euro, şi să-i dăm Guvernului, care are nevoie de lei? Unde am putea face schimbul valutar?”, a sublinat Vasilescu.
El a mai spus că Banca Naţională nu este îngrijorată că Legile de austeritate asumate de Guvern ar putea fi declarate ca fiind neconstituţionale de către Curtea Constituţională a României, în condiţiile în care banca centrală nu comentează şi nu influenţează deciziile politice, fiind în schimb mereu pregătită să intervină eficicient, indiferent de cum vor evolua evenimentele.

Related posts

Leave a Comment