
De asemenea, guvernanţii greci urmăresc să facă rost de până la 10 miliarde de dolari din Statele Unite, printr-o emisiune de obligaţiuni pe care o vor lansa.Guvernul elen, îngrijorat că FMI ar putea impune condiţii dure în schimbul unui pachet de sprijin, vrea să amendeze înţelegerea încheiată în martie cu liderii UE pentru a ocoli implicarea financiară a Fondului, au declarat surse oficiale de la Atena. „Motivul este că, după summit, premierul elen Georgios Papandreou a primit informaţii de la FMI privind posibilele măsuri şi reforme pe care le-ar cere Fondul în schimbul unui ajutor financiar. Măsurile sunt dure şi ar putea cauza tensiuni sociale şi politice. După aceea, mai mulţi membri ai cabinetului şi-au exprimat opoziţia faţă de contribuţia FMI”, au afirmat sursele citate, informeată MEDIAFAX, citând Reuters.
Grecia, UE şi FMI au convenit, la summit-ul liderilor Uniunii Europene din 25-26 martie, asupra unei „plase de siguranţă financiară” asigurată statului elen ca soluţie de ultimă instanţă în caz că guvernul de la Atena va avea nevoie de ajutor extern pentru a face faţă costurilor uriaşe ale datoriei de stat.
În acelaşi timp, Grecia şi-a îndreptat atenţia asupra Statelor Unite pentru a încerca să-şi rezolve problemele financiare cu care se confruntă. Grecia vrea să plaseze pe piaţa din SUA între 5 şi 10 miliarde dolari printr-o emisiune de obligaţiuni, ca răspuns la cererea ezitantă din Europa, în scopul acoperirii nevoilor de finanţare scadente în luna mai, iar Morgan Stanley ar putea intermedia tranzacţia, notează NewsIn.
Ministrul grec de Finanţe, George Papaconstantinou, va efectua o vizită în Statele Unite după 20 aprilie. Contrar celor prevăzute la începutul anului, el nu va mai merge în Asia, aşa cum fusese plănuit, susţine o sursă citată de Financial Times. „Grecia caută să-şi diversifice baza de investitori prin această emisiune, ceea ce înseamnă că ar putea atrage şi fonduri de pe alte pieţe emergente”, a mai precizat sursa.
Morgan Stanley ar putea intermedia tranzacţia din SUA, după ce planul Goldman Sachs de a vinde bonduri elene investitorilor din SUA şi Asia în acest an s-ar fi năruit, ca urmare a zvonurilor că investitorii chinezi au evitat până acum să se implice, mai scrie FT.