Grecia ar putea solicita o finanţare de urgenţă

Ţara se află la mare strâmtoare financiară, avertizează economiştii UBS.Grecia ar putea fi nevoită să apeleze la ajutoare de urgenţă de la UE şi FMI în următoarele zile, în contextul în care creşterea costurilor de creditare face ca statul să nu mai poată finanţa deficitul bugetar, arată un raport realizat de economiştii UBS, citat de Bloomberg.
„Acţiunile recente din pieţe arată că o intervenţie externă ar putea deveni inevitabilă şi ar putea avea avea loc foarte curând, din moment ce situaţia nu poate fi controlată”, au anunţat economiştii UBS. „Credem că o intervenţie la sfârşitul acestei săptămâni este foarte posibilă”.
Diferenţa dintre randamentul titlurilor de stat emise de Grecia şi randamentul celor emise de Germania a atins joi 4,42 puncte procentuale, cel mai înalt nivel de la introducerea monedei unice. Grecia ar putea fi nevoită să solicite finanţare de urgenţă, pentru a achita datorii de peste 20 miliarde euro, care vor ajuge la scadenţă în următoarele luni.
Opinia analiştilor UBS este împărtăşită şi de agenţia de evaluare financiară Fitch.
„Guvernul Greciei trebuie să ceară oficial susţinere şi bani de la UE şi de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), problema nu mai poate fi amânată”, a declarat joi într-un interviu acordat agenţiei Reuters analistul senior pentru Grecia din cadrul Fitch, Chris Pryce.
Ministrul grec de finanţe, George Papaconstantinou, a declarat totuşi vineri că nu intenţionează să facă apel la fonduri de urgenţă din partea ţărilor europene. Vineri, diferenţa dintre randamentul titlurilor de stat emise de Grecia şi randamentul celor emise de Germania a scăzut la 4,09 puncte procentuale.
Măsurile de austeritate luate de guvernul grec nu au reuşit să asigure pieţele că statul poate gestiona pe cont propriu deficitul bugetar şi datoriile de 300 miliarde euro.
Pieţele au fost sceptice şi în ceea ce priveşte planul de salvare realizat de UE şi de FMI, în contextul în care analiştii susţin că nu este clar şi că ar putea fi dificil pentru Grecia să acceseze fondurile, având în vedere că fiecare ţară din zona euro, inclusiv Germania, are drept de veto în cadrul mecanismului.

Related posts

Leave a Comment