Graficienii români, recunoscuţi de Europa, ignoraţi de Udrea

„După campania de anul trecut cu peşti în copac şi zebre în faţa Palatului Parlamentului, acum vine altă bombă”. Imaginea descrisă apare în spotul de promovare turistică „Romania, Land of Choice” pe care Elena Udrea a cheltuit 1,5 milioane de euro. La sfârşit, o voce trage concluzia ironiei: Nu ştiţi nimic despre România, nu-i aşa. E timpul să o descoperiţi ( You know nothing about Romania, do you. It’s time to descover it).Ministrul Turismului din ţara noastră, Elena Udrea, nu ştie nici ea nimic despre România. Este o părere împărtăşită de mai mulţi oameni, dar în special de un tânăr designer dezamăgit de oportunităţile pe care această ţară le oferă. E timpul să descopere şi Elena Udrea cum se alege un logo şi ce altfel de valori are România.
Povestea e simplă. În toamna anului 2009, Comisia Europeană a organizat un concurs cu premii în valoare totală de 12.000 de euro (6.000 pentru locul I, 3.500 pentru locul II şi 2.500 pentru locul III) prin care se dorea obţinerea unui logo pentru „produsele organice din UE”. S-au înscris aproape 3.500 de materiale, care au fost supuse unui vot online. Pe 31 ianuarie 2010, după mai multe etape şi peste 130.000 de voturi, a fost ales un câştigător. Nu o firmă „prietenoasă”, nu o firmă „folosită de ţări cu turism important”, ci un student, Dusan Milenkovic, din Germania (deţinătorul logo-ului din fotografie).
Antena3.ro a stat de vorbă cu Cosmin Antohi, art director pentru o firmă de publicitate din Bucureşti, şi unul dintre cei doi români care, în nume personal, s-au calificat în finala celor mai bune zece logo-uri. „Aş ruga-o pe doamna Udrea când merge la cumpărături să mai arunce un ochi şi în vitrina de la Apaca, în drum spre Chanel. Din acei 3.500 de participanţi, în primii 10 au fost şi doi români, iar ea se duce şi le dă spaniolilor averi pentru sigla aia pe care o poţi cumpăra cu mai puţin de 5 euro de pe site-urile de specialitate”, a declarat Cosmin Antohi.
Logo-ul cu care a participat Cosmin Antohi la concursul organizat de UE, cu tema „Organic food”

Logo-ul desemnat de UE prin vot deschis a devenit obligatoriu de la 1 iulie 2010 pe toate produsele organice pre-ambalate care au fost fabricate în ţările membre UE. Logo-ul Elenei Udrea este frate cu plagiatul, aşa cum a fost şi precedentul slogan de promovare, şi inspiră orice, numai încredere nu, românilor care aşteaptă să vadă cum sunt cheltuiţi şi restul din cele 75 de milioane de euro alocate campaniei din acest an.