Deputatul independent de Cluj, Mircia Giurgiu, va adresa o nouă scrisoare oficială conducerii Agenției Naționalede Integritate. El va cere reprezentanților Agenției să îi spună clar dacă este într-o situație de incompatibilitate sau nu.Mircia Giurgiu spune că a primit o scrisoare oficială din partea conducerii Agenției Naționale pentru Integritate (ANI), prin care era înștiințat că inspectorii de integritate au pornit o anchetă care îl vizează. Ancheta a fost pornită a doua zi după ce deputatul clujean, pe atunci membru al PDL, a votat în favoarea ultimei moțiuni de cenzură depusă împotriva Guvernului condus de Emil Boc.
El a fost anchetat pentru că era, în același timp, parlamentar, președinte al Uniunii Sindicatelor Tipografilor din România și lider al sindicatului din cadrul Imprimeriei Ardealul din Cluj. Mircia Giurgiu susține că, la data începerii anchetei, nu era în stare de incompatibilitate, iar documentele oficiale trimise de Agenție evită să îl acuze de vreo încălcare a legii. Conducerea ANI i-a trimis deputatului clujean un răspuns la o solicitare oficială, în care scrie că ar exista o stare de incompatibilitate între calitatea de lider sindical și cea de parlamentar.
Răspunsul a fost trimis după ce Parlamentul a adoptat o nouă lege în acest sens. Deputatul Mircia Giurgiu a declarat că s-a autosuspendat din toate funcțiile sindicale de conducere, astfel că nu a fost în stare de incompatibilitate.