George Soros: China ţine în şah toată economia lumii

Beijingul riscă să provoace o nouă criză economică mondială prin refuzul categoric de liberalizare a yuanului, avertizează finanţistul american. Refuzul Chinei de a-şi aprecia moneda naţională, în pofida insistenţelor Statelor Unite şi ale Uniunii Europene, riscă să degenereze într-un veritabil „război al valutei” care, în final, poate duce la prăbuşirea economiei mondiale, a avertizat finanţistul american George Soros.
El a criticat Beijingul pentru încăpăţânarea de a menţine yuanul subevaluat pentru a-şi susţine exporturile, în detrimentul ţărilor occidentale.
„Ei (chinezii – n.r.) controlează nu doar moneda lor naţională, ci şi întregul sistem valutar global”, a avertizat Soros, explicând că Beijingul poate influenţa valoarea altor monede datorită „excedentului său comercial cronic”, mai exact, rezervele importante de valută pe care China le are.
„Chiar dacă este sau nu conştientă de acest lucru, China a devenit unul dintre liderii lumii. Dacă nu-şi asumă responsabilităţile care decurg din acest rol, sistemul valutar global riscă să se prăbuşească şi, odată cu el, şi economia mondială”, a subliniat finanţistul american, într-un editorial publicat în cotidianul britanic „Financial Times”.


Related posts

Leave a Comment