Franţa, din nou ameninţată de Bruxelles din cauza expulzării romilor

Purtătorul de cuvânt al CE a reamintit miercuri că « libera circulaţie şi de instalare într-o altă ţară fac parte din drepturile fundamentale înscrise în Tratatele europene. Dacă ele nu sunt respectate Comisia va utiliza toate mijloacele pe care le are la dispoziţie pentru a sancţiona aceste încălcări » a declarat oficialul de la Bruxelles. De partea sa comisarul Viviane Reding, vice-preşedinta CE însărcinată cu Justiţia a deplâns faptul că responsabilii politici francezi fac o confuzie « voluntară sau nu » între regulile şi principiile europene. Reamintim că doamna Reding ameninţase Franţa şi acum 3 ani de zile pentru a-i impune fostului preşedinte conservator Nicolas Sarkozy să pună capăt expulzărilor de romi, relatează RFI România.ile ameninţări ale Bruxellului la adresa Parisului survin în contextul în care ministrul francez de interne Manuel Valls face de câteva zile declaraţii dure despre romi. « Majoritatea romilor trebuie să fie dată afară din Franţa. Este iluzoriu să-ţi imaginezi că problema se poate regla doar prin integrarea romilor » a spus oficialul de la Paris. O declaraţie pusă de Bruxelles pe seama ambianţei preelectorale din Franţa, ţară în care la primăvară au loc alegeri municipale.

Coincidenţa face că tot miercuri asociaţia Amnesty International a publicat un raport despre situaţia romilor din Hexagon intitulat « Condamnaţi la pribegie ».

E vorba de al doilea raport în ultimul an publicat de Amnesty International pe tema taberelor de romi. Precedentul text cerea stoparea evacuărilor forţate de romi din Hexagon. (http://www.rfi.ro/articol/stiri/social/amnesty-stop-evacuarilor-fortate-romi-franta).

Asociaţia şi-a axat cel mai recent studiu pe oraşele Lille şi Lyon şi ceva mai puţin pe regiunea pariziană. Au fost « vizitate » de Amnesty 12 tabere informale şi un imobil abandonat şi ocupat de romi în aceste aglomerări urbane. Cu alte cuvinte, raportul nu se vrea unul care reflectă ansamblul situaţiei romilor din Franţa. Oraşele citate au fost alese pentru că acolo locuiesc cam un sfert din cei 20 de mii de romi români şi bulgari veniţi în Franţa, unii dintre ei de ani de zile. De-a lungul paginilor descoperim astfel soarta Anitei, a lui Miron, a Lorenei sau a Simonei.

Primul lucru denuntat în raport este faptul că aceste populaţii evacuate din diverse tabere – uneori de 5, 6 sau 7 ori – nu beneficiază de o protecţie juridică, o contradicţie cu tratatele europene semnate de Franţa. Oamenii daţi afară nu beneficiază apoi de garanţii procedurale, nu au fost consultaţi şi informaţi în prealabil iar eventualele soluţii de cazare care li se propun sunt neadecvate. Ciculara interministerială din august anul trecut care stabileşte cadrul în care pot acţiona prefecţii contra acestor tabere, este neconstrângătoare şi aplicată foarte variabil de la o regiune la alta, mai constată Amnesty.

Consecinţa directă a acestei situaţii este că situaţia expulzaţilor din tabere devine tot mai precară. Accesul la îngrijiri medicale e fragilizat iar accesul copiilor la şcoli este îngreunat şi asta în ciuda dorinţei afişate a majorităţii părinţilor de a-şi da copiii într-o instituţie de învăţământ.

François Hollande, pe vremea când era candidat la preşedinţia Franţei, condamnase practica expulzărilor forţate realizate de fosta guvenare conservatoare. Odată ajunsă la putere, noua echipă a liderului socialist a adoptat o serie de măsuri destinate să încadreze mai strict evacuările taberelor informale de romi. Aparent însă degeaba.

De mai bine de un an, de când au intrat în vigoare aceste noi texte, soarta populaţiilor de romi nu s-a schimbat mult, ba dimpotrivă : expulzările forţate din tabere continuă parcă cu şi mai multă înverşunare. Cifrele o atestă : în 2012 circa 12 mii de romi au fost daţi afară din taberele pe care le ocupau. Pe primul semestru al acestui an, deci în doar şase luni, peste 10 mii de romi au fost deja expulzaţi din diverse tabere.

Expulzările forţate se înscriu într-un context de dicriminare şi de ostilitate faţă de aceste populaţii. Animozitatea se vede şi în declaraţiile stigmatizante proferate de diverşi responsabili politici francezi şi în articole de presă calmonioase, notează Amnesty. În perspectiva alegerilor municipale din primăvara viitoare, asociaţia constată că declaraţiile ostile romilor se multiplică, deseori cu accente violente.

În consecinţă Amnesty International cere autorităţilor franceze să ia măsuri imediate şi constrângătoare pentru a pune capăt expulzărilor forţate din aceste tabere. Asociaţia cere mai mult ca niciodată preşedintelui François Hollande să-şi demonstreze angajametul în favoarea respectării drepturilor etniei roma din Franţa.

Related posts

Leave a Comment