FMI impune statului român exploatarea aurului de la Roşia Montană cu o firmă privată, conform declaraţiilor vicepreşedintelui PDL, Sulfina Barbu


Preşedinta Comisiei pentru Administraţie Publică, Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din cadrul Camerei Deputaţilor, Sulfina Barbu, vicepreşedinte al Partidului Democrat-Liberal aflat la putere, a declarat în cadrul emisiunii televizate Dezbaterile RL că statul român a fost presat de Fondul Monetar International să concesioneze zona de exploatare a aurului de la Roşia Montană unei companii miniere private.
Fost ministru al Mediului, Sulfina Barbu, a mai spus că statul român trebuie să aibă curaj să ia o decizie finală. Întrebată de jurnalista Sabina Fati de ce statul român a ales compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) pentru a realiza exploatarea minieră de la Roşia Montană, Sulfina Barbu a declarat că investitorul a fost ales probabil printr-o licitaţie, aşa cum prevede legea.
„Statul român trebuie să aibă curaj să ia o decizie. Pe baza studiilor, Guvernul trebuie să ia o decizie pentru a termina o dezbatere care nu ne face bine. În loc să discutăm despre biodiversitatea din zonă sau sit-urile arheologice care trebuie conservate, noi dezbatem doar dacă începem sau nu proiectul”, a mai afirmat Sulfina Barbu, după cum este citată şi într-un articol apărut în coloanele cotidianului „România liberă”.

Related posts

Leave a Comment