
Actorul mărturiseşte că este emoţionat şi se bucură că a ajuns la această vârstă.
„Am o stare aşa ciudată că au trecut anii aştia aşa repede şi că am ajuns aici. Îmi doresc să fiu în picioare să merg înainte, să am putere să mă bucur de tot ce primesc din partea spectatorilor mei. Ei fiind ţinta noastră, pulsul nostru, oglinda noastră. Indiferent că a fost ziua mea sau nu, m-au primit întotdeauna extraordinar”.
Florin Piersic a fost deja felicitat de prieteni, care l-au sunat şi i-au trimis mesaje. Clujenii vor avea ocazia să-l felicite pe actor la finalul spectacolului „Străini în noapte”.
Maestrul le-a transmis şi un mesaj românilor care îl apreciază. „Să nu uitaţi că există un actor în România, un om pe care îl cheamă Florin Piersic şi care o să fie nu numai prieten, ci omul care de oriunde din orice loc va răspunde prezent”.
Florin Piersic a jucat în peste 40 de filme. A cucerit publicul cu roluri memorabile în filme precum „Mărgelatul”, „Harap Alb”, „Trandafirul galben”, „Mihai Viteazul”, „Ciulinii Bărăganului”, „Aproape de soare” sau „Masca de argint”.