Fiul lui Horea Uioreanu rămâne în arest

Fiul minor al președintelui Consiliului Județean Cluj, Horea Uioreanu, va rămâne în arest. Judecătorii de la Tribunalul Cluj au admis cererea formulată de procurorii DIICOT de prelungire a mandatului de arestare preventivă, emis în luna decembrie.Adolescentul, în vârstă de 16 ani, este acuzat că ar fi consumat și că ar fi oferit și altor tineri, spre consum, gratis sau pe bani, circa 130 de grame de marijuana. Drogurile erau aduse din Ungaria de către alți doi tineri, frați, care i le vindeau fiului președintelui Consiliului Județean Cluj la prețuri cuprinse între 50 și 70 de lei pe gram.

Avocatul fiului lui Horea Uioreanu, Tiberiu Ban, a declarat că ar fi fost normal ca adolescentul să fie judecat în stare de libertate, deoarece nu prezintă pericol social, iar autoritățile judiciare au constatat atitudinea sa sinceră și dorința de a coopera cu procurorii. Tocmai din acest motiv, inițial, tânărul de 16 ani a fost arestat pentru 19 zile, iar cei care îi furnizau drogurile au fost arestați pentru 29 de zile.

Băiatul de 16 ani este fiul cel mare, din prima căsătorie, al lui Horea Uioreanu. El este elev al Liceului de Coregrafie și Artă Dramatică ”Octavian Stroia”, unde are două corigențe și situația școlară neîncheiată la mai multe materii, din cauza absențelor repetate.

Related posts

Leave a Comment