După estimările autorităţilor finlandeze, circa 40-50 de persoane, adulţi şi copii, au venit de anul trecut să cerşească pe străzile mai multor oraşe. Cel mai mare număr a fost în Helsinki, unde romii s-au instalat într-o tabără ilegală de corturi şi rulote.Finlanda ar putea cere statului român să ramburseze cheltuielile implicate de desfiinţarea unei tabere de cetăţeni români de etnie romă de lângă Helsinki, informează Radio România Actualităţi, citat de RADOR.
Ziarele scriu că nota de plată pentru cazarea romilor se ridică la circa 80.000 de euro şi că autorităţile finalndeze ar discuta posibilitatea de a solicita rambursarea cheltuielilor de către România. Ambasada României nu a primit deocamdată nicio solicitare oficială în acest sens, transmite coresponentul RRA la Helsinki.
După estimările autorităţilor finlandeze, circa 40-50 de persoane, adulţi şi copii, au venit de anul trecut să cerşească pe străzile mai multor oraşe. Cel mai mare număr a fost în Helsinki, unde romii s-au instalat într-o tabără ilegală de corturi şi rulote. Tabăra a fost desfiinţată în decembrie, iar oficiile sociale au oferit cazare într-un centru dezafectat. La sfârşitul lui ianuarie li s-a solicitat să părăsească centrul şi li s-a pus în vedere că, în cazul în care se reîntorc pe stradă, copiii lor vor fi preluaţi de oficiile de protecţie a copiilor.
Pe străzile înzăpezite ale capitalei finlandeze, numărul cerşetorilor s-a redus, deşi în mod cert nu toţi sunt romi din România. Presa finlandeză sugerează însă că Finlanda nu mai doreşte să-i ajute.
La Ambasada României numai două persoane s-au prezentat pentru întocmirea de documente de călătorie. Nimeni nu a solicitat ajutor financiar şi nici să rămână în Finlanda. Unii au plecat din Finlanda cu avionul spre România, alţii cu maşina.