Pieţei Unirii i se adaugă două locuri de desfăşurare a evenimentelor aflate sub umbrela ”Zilelor Clujului German”: Aula Magna a Universităţii Babeş Bolyai, acolo unde vor avea loc patru dezbateri tematice ai căror invitaţi sunt nume grele din toate domeniile (Cord Meier-Klodt, Emil Hurezeanu, Dacian Cioloş, Moise Guran, Dragoş Anastasiu, Daniel Metz, etc); şi librăria Humanitas, care va găzdui un invitat special, Cătălin Dorian Florescu, laureatul cărţii anului 2011 din Elveţia, pentru „Jacob se hotărăşte să iubească”. De origine română, el a emigrat la 15 ani şi s-a stabilit în Elveţia, unde a studiat psihologia şi a lucrat o lungă perioadă de timp într-un centru de reabilitare a persoanelor dependente de droguri. Acum vine special pentru Herbstfest la Cluj, unde va ţine două lecturi publice, atât în germană, cât şi în română, duminică, 1 octombrie, de la ora 11.00, respectiv 14.00.
Şi tot duminică, Centrul Cultural German din Cluj, prin directorul său, Ingo Tegge, alături de redactorul şef al Stuttgarter Zeitung, Ingmar Volkmann, vor duce dezbaterea culturala? la un alt nivel, pornind de la titlul ”Europa se dezvolta? împreuna? – Provoca?ri culturale. German Festzelt Culture (trad. aprox.: cultura germană a corturilor de distracţie)”.
Dacian Cioloş, Moise Guran, Emil Hurezeanu, la dezbaterile Herbstfest
Sub titlul „10 ani de la aderarea României la Uniunea Europeana?”, dezbaterea politică organizată vineri, 29 septembrie, la Aula Magna UBB aduce sub acelaşi acoperiş nume importante de invitaţi: Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România şi omologul său Emil Hurezeanu, Vasile Pus?cas?, fost negociator-şef al României cu UE, Dragos? Anastasiu, pres?edintele Camerei de Comert? şi Industrie Româno-Germane- AHK, Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, Daniel Buda, europarlamentar, Johannes Becker, CEO la TPA România.
Moderatorul evenimentului, Moise Guran, va aborda câteva teme majore, precum: ”Calea spre integrare – Care sunt schimba?rile? Rolul Germaniei s?i al României s?i responsabilita?t?i în cadrul UE”, sau ”25 de ani de parteneriat între România s?i Germania. Potent?ial s?i viziuni de viitor”
Ideile extrase vor fi continuate şi transpuse în cifre a doua zi, sâmbătă, 30 septembrie, când, de la ora 14.30, dezbaterea va sta sub semnul „Puterii economice germana? s?i a influent?ei acesteia asupra structurii economiei românes?ti”. Se vor aborda subiecte de actualitate: evolut?ia Germaniei la nivelul de putere economica? s?i de mare exportatoare a lumii, investit?ii, modele de afaceri s?i brans?e germane în România şi ce poate înva?t?a ţara noastră pentru a profita mai mult de acestea.
La această întâlnire publică vor lua parte ex-premierul Dacian Cioloş, Ambasadorul Romaniei in Germania Emil Hurezeanu, Sebastian Metz, managerul general AHK Romania, Alin Tişe, pres?edintele Consiliului Judet?ean Cluj, Daniel Metz- CEO NTT, fostul ministru al Muncii, Dragos Pîslaru, eveniment moderat de catre Dragoş Anastasiu, Managerul General Eurolines şi prezentat de către NTT Data, partener oficial şi principal al Herbstfest.
Prima dezbatere a zilei de sâmbătă, de la 12.30, va fi axată pe ”Investit?iile în Înva?t?a?mânt – Baza dezvolta?rii economice” şi va ridica probleme precum:?drumul prin dezvoltare s?i inovat?ie ca?tre succes, sau ce poate înva?t?a România de la Germania în acest domeniu.
Dezbaterea va fi prezidată de Jürgen Ruprecht, Manager General Robert Bosch, iar printre oaspet?i vor distinşii profesori de la Universitatea Stuttgart, decanul Rainer Gadow s?i Oliver Riedl, cu o vasta experienţă în Cercetare şi Dezvoltare în companiile Audi şi Volkswagen, Michael Jaumann, coordonator DAAD- IC Bucures?ti,?alături de alţi distinşi profesori ai UTCN şi UBB Cluj. De asemenea, Matilda Soare, de la AHK România va ţine o prezentare pe tematica structurii învăţământului în Germania şi România. Evenimentul este prezentat de catre Robert Bosch Romania.
Dirndl-Show by Irina Silaghi
Şi, cum din German Festzelt Culture nu poate lipsi ideea de ”Lederhosen” (port popular tradiţional german pentru bărbaţi) şi ”Dirndl” (port popular tradiţional german pentru femei), la ediţia de anul acesta momentul fashion va fi o prezentare de modă în ton: “Dirndl Show Irina Silaghi”, un proiect care include 16 rochii “Dirndl”- atat piese cu broderii tradiţionale din Transilvania, cât şi piese tradiţional-moderne.
Fiecare piesă este lucrată manual, creată special pentru această prezentare şi prezentată în exclusivitate pe 30 septembrie 2017. Fiecare piesă va fi purtată de un ”model” atipic, de către o persoană al cărei istoric personal îmbină trecutul cu prezentul: femei care activează în domenii diferite de activitate, dar şi de etnie diferită (română, germană, maghiară, slovacă, armeană, ucraineană, etc).
Şi copiii au festivalul lor: Laternefest la Herbstfest
Pe întreaga durată a festivalului, în Piaţa Unirii va fi amenjat un colţ al copiiilor: un Kids Zone powered by Happy Color, un zid de pictură oferit de MaPk, un atelier de confecţionat lampioane şi învăţat cântecele în germană pentru Laternenfest – Sarbatoarea Lampioanelor oferit de Scena Urbană, şi multe alte surprize.
Copiii vor avea parte atât de activităţi educative şi culturale, cât şi de activităţi distractive şi interactive: ateliere de îndemânare, creaţie şi improvizaţie, concursuri, spectacole de teatru, demonstraţii de dresaj canin.
Distracţia Oktoberfest se mută pentru trei zile la Cluj
Pe scena Oktoberfest din Piaţa Unirii, instalată într-un cort de peste 1.000 mp, programul artistic va curge în valuri precum berea adusă special din Germania şi, precum mâncarea servită la cele două puncte mari de catering (cu restaurant şi bar), va fi nemţesc 100%!
După succesul de anul trecut, Klaudia und die Burzenland Party Band revin la Herbstfest cu un program şi mai variat, urmând să întreţină atmosfera şi sâmbătă, şi duminică, după ce, binenţeles, deja tradiţionala Fanfară din Foieni va da startul distracţiei în stil nemţesc! În fiecare zi de festival, la scena Oktoberfest vor fi organizate concursuri şi tombole cu premii, iar marea surpriză este concursul Miss Herbstfest, pentru care înscrierile se vor face pe loc, jurizarea se va face în online, iar premiile vor fi dintre cele mai năstruşnice…în offline!
Şi anul acesta, ca la fiecare ediţie, deschiderea oficială a festivalului, prezentată de compania Bielomatik România, va fi marcată prin cepul dat butoiului de bere de către primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, împreună cu reprezentanţii DWNT Ludger Thol şi Florin Sabou. Berea va curge apoi râuri, atât în cortul Oktoberfest- unde specialităţile de bere vor fi nemţeşti 100%, cât şi în zona cortului VIP, unde vor fi organizate sâmbătă şi duminică sesiuni de degustare şi prezentare de bere artizanală fabricată de producători locali.
Festivalul de Toamnă al Economiei Germane- Herbstfest este organizat de Clubul Oamenilor de Afaceri de Limbă Germană din Transilvania de Nord – DWNT şi Avalon Events, cu sprijinul Primăriei, al Consiliului Local Cluj-Napoca şi al Camerei de Comert? şi Industrie Româno-Germane- AHK.