
Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European l-a felicitat şi el pe Traian Băsescu. Buzek remarcă însă şi faptul că Băsescu va avea o “sarcină dificilă”, având în vedere “condiţiile economice actuale deosebite din întreaga lume”, dar are încredere in preşedintele român, deoarece acesta dă “dovadă de abilităţi de negociator şi de promotor al valorilor şi aspiraţiilor româneşti.”
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, l-a felicitat şi el pe Traian Basescu, dar i-a dat şi sfaturi, vorbind despre priorităţile mandatului său. “Cea mai urgentă dintre sarcinile pe care le aveţi de îndeplinit este formarea unui nou guvern, care să aibă o susţinere clară în Parlament”. “E nevoie, insistă Barroso de o abordare consensuală în aceste momente dificile”.
Gordon Brown, premierul britanic îi dă şi el un sfat: “Ati primit un mandat pentru continuarea acţiunilor decisive de reformare a justiţiei, aceste reforme asigurând un progres semnificativ în combaterea corupţiei şi creşterea performanţei în sistemul judiciar. Puteţi conta pe sprijinul nostru deplin în acest domeniu.”