Două mari companii, una producătoare de electrocasnice, iar cealaltă de componente electrice pentru automobile, vor construi fabrici la Jucu, în parcul industrial de unde s-a retras Nokia. Desi numele companiilor nu sunt încă publice, autoritaăţle judeţene poartă, potrivit unor surse neconfirmate, negocieri atât cu Bosch, cât şi cu Delonghi.Potrivit directorului Tetarom, societate care administrează parcurile industriale clujene, Viorel Găvrea, citat de Adevărul, săpătămâna viitoare va anunţa numele celor doi mari investitori care vor construi fabrici pe 50 de hectare de teren în parcul Tetarom III din Jucu. Până în luna aprilie vor fi create mii de locuri de muncă, mai spune Viorel Găvrea. Acesta a refuzat să dezvăluie numele firmelor, pe motiv ca investitorii au cerut păstrarea confidenţialității până la semnarea contractului. Totuși, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a recunoscut, cu câteva luni în urmă că poartă negocieri cu Bosch, însă directorul parcurilor industriale a precizat că negocierile sunt în stand-by și până acum nu a fost parafată nicio înțelegere. Autoritatile locale din zona spun ca exista viață dupa Nokia. Chiar daca producătorul de telefoane mobile și-a închis fabrica de la Jucu, în comuna Apahida, situată la 10-15 kilometri distanță, vin alți investitori. O companie olandeză va angaja 100 de oameni pentru a lucra într-o fabrică de profil metalurgic. Este vorba despre o investiție în valoare de 10 milioane de euro. Tot la Apahida, o altă societate olandeză va deschide o fabrica de ambalaje pentru industria alimentară care va crea încă 200 de locuri de muncă. La toate acestea se adaugă și investitori români care au fost convinși să vină în parcul industrial de la Jucu, în care, până la sfârlitul lui 2011, cel mai mare angajator era Nokia. Așa este cazul firmei românești Transcarpatica. Aceasta va angaja 100 de persoane într-o unitate de producţie de confecţii metalice. Investiția se va ridica la 3 milioane de euro.
Related posts
-
ONG-urile clujene se implică în ecologizarea pădurilor din Cluj
Mai multe organizații neguvernamentale au anunțat acțiuni de ecologizare a pădurilor din jurul Clujului. Așa ar... -
Analiză: Cum ar putea genera industria turismului 10 la sută din PIB-ul României
Agenții economici din industria HoReCa cer autorităților să ofere acestui sector mai multă stabilitate fiscală și... -
Biserica Greco-Catolică din România, mai vizibilă la nivel global: PF Claudiu Lucian Pop, numit la Vatican
Papa Leon al XIV-lea l-a numit membru al Dicasterului pentru Bisericile Orientale pe Preafericitul Claudiu-Lucian Pop,...
