EXCLUSIV: Începe procesul episcopilor români la Roma


La Roma, în data de 7 noiembrie, va începe cel mai important proces ecleziastic din istoria Bisericii Greco-Catolice din România. La finalul procesului, aflat pe rolul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, cei şapte episcopi români uniţi morţi pentru credinţă în temniţele comuniste vor fi proclamaţi sfinţi ai Bisericii Catolice.Anunţul referitor la procesul de la Roma a fost făcut în cadrul Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma, care s-a întrunit la Blaj. Deja, procesul a trecut de două faze, faza eparhială şi cea mitropolitană. Acum, dosarele care cuprind dosarele cu dovezile de sfinţenie ale episcopilor români a intrat pe ultima sută de metri.

Cei şapte episcopi greco-catolici au căzut victime represiunii comuniste. Ei au fost aruncaţi în temniţă pentru că au refuzat să renunţe la credinţa străbună şi să o accepte pe cea a Bisericii Ortodoxe, aflată sub tutela Patriarhiei comuniste de la Moscova. Dintre cei şapte episcopi, cardinalul Iuliu Hossu a refuzat demnitatea de patriarh ortodox şi a preferat să rămână în spatele gratiilor. De asemenea, în momentul în care a fost numit cardinal, el a refuzat oferta lui Nicolae Ceauşescu să fie lăsat să plece din România, cu condiţia să nu se mai întoarcă niciodată.

La cinstea altarelor vor fi ridicaţi cardinalul Iuliu Hossu, arhiepiscopul Valeriu Traian Frenţiu, precum şi episcopii Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Alexandru Rusu, Tit Liviu Chinezu şi Ioan Bălan. Iuliu Hossu este una dintre cele mai importante figuri ale istoriei României. La finalul primului război mondial, el a fost cel care a citit, la Alba Iulia, proclamaţia Unirii Transilvaniei cu România. După anul 1940, când Transilvania de Nord a fost ocupată de Ungaria horthystă, el a salvat mii de evrei de la persecuţia fascistă. După instaurarea regimului comunist, el a devenit simbolul rezistenţei faţă de ciuma roşie de la Răsărit.

Related posts

Leave a Comment