EXCLUSIV: Guvernul ar putea ataca în instanţă vânzarea Mechel

Guvernul ar putea contesta în instanţă vânzarea celor cinci combinate siderurgice ale concernului rusesc Mechel din România. Cele cinci fabrici au fost vândute cu suma de 230 de lei, deşi preţul lor cumulat este mai mult de 100 de milioane de euro.Motivul pentru care Guvernul ar putea ataca în instanţă vânzarea combinatului ar fi preţul neserios. „Motivul este prevăzut în dreptul civil român. Iar suma de 230 de lei pentru cinci combinate reprezintă cu adevărat un preţ neserios. Statul român poate să justifice un interes în această cauză, deoarece, prin faptul că Mechel nu şi-a plătit datoriile către buget, Ministerul Finanţelor Publice capătă calitatea de creditor al societăţilor deţinute de ruşi”, au spus surse din cadrul Ministerului Muncii.

Situaţia de la Mechel a intrat şi în atenţia preşedintelui României, Traian Băsescu. El a cerut aseară Guvernului să găsească soluţii pentru a rezolva această problemă, pentru că România riscă să se trezească cu industria siderurgică tăiată şi vândută la fier vechi, în condiţiile în care în următorii ani va avea la dispoziţie zeci de miliarde de euro pentru a investi în autostrăzi, iar acest lucru presupune un consum uriaş de fier beton.

Related posts

Leave a Comment