E oficial: Monica Iacob Ridzi, condamnată definitiv la 5 ani de închisoare

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a fost condamnată definitv, astăzi, de magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la cinci ani de închisoare cu executare. În același dosar a fost condamnată și fosta sa consilieră, Ioana Vârsta, tot la cinci ani de închisoare cu executare.Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au găsit-o vinovată pe Monica Iacob Ridzi de abuz în serviciu în legătură cu manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului. Aceasta a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare. Decizia de astăzi este definitivă.

În același dosar a fost condamnată și fosta sa consilieră, Ioana Vârsta, care va sta după gratii tot timp de cinci ani. De asemenea, magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție l-au condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pe Paul Deaconu, cel care a ocupat funcția de director al Direcţiei Generale Economice şi Resurse Umane din MTS, în perioada martie – septembrie 2009.

Pedepse cu suspendare au primit şi alţi şase foşti angajaţi ai Ministerului. Marius Mihail Mărcuţă, Florin Cătălin Mircea, Octavian Petru Dragomir, Claudia Radu, Dan Petre Toia și Daniela Popa. Ultimii condamnați în acest dosar sunt Bogdan Petre Iacobescu, asociat şi administrator la SC Artisan Consulting SRL şi SC Compania de Publicitate Mark SRL, firmele contractate pentru organizarea evenimentelor, care a primit trei ani cu suspendare, la fel ca și colegul său Cristian Marius Negrea.

Related posts

Leave a Comment