
„Oamenii vă aşteaptă în Săuceşti, mergeţi sau nu?”. Aceasta a fost întrebarea pe care a primit-o Emil Boc de la reporterii prezenţi în localitatea vecină de Săuceşti.nsă Emil Boc susţine că tocmai s-a întors din Săuceşti, unde a stat „de poveşti” cu oamenii evacuaţi, şi le-a transmis reporterilor că nu e problema lui că ei nu s-au aflat acolo.
„Din Săuceşti m-am întors. Eu am fost la oameni care au fost evacuaţi. Eu cred că nu dumneavoastră faceţi programul primului ministru. Eu am fost cu oamenii, aici unde oamenii sunt evacuaţi, am stat cu peste 100 de oameni de poveşti. Dacă nu aţi fost acolo nu e vina mea, eu nu v-am făcut niciun fel de program. Eu fac ceea ce trebuie în acest moment pentru ca oamenii să fie în siguranţă şi vieţile lor să fie salvate”, a declarat premierul.
Premierul Emil Boc nu a mai mers în comuna Săcueşti, unde localnicii protestau faţă de lipsa de măsuri împotriva inundaţiilor. Boc s-a deplasat în localitatea vecină, unde are loc un comitet de urgenţă.