Bursa zvonurilor politice din Cluj a început să fie răscolită de o nouă informaţie. Şi anume, aceea că preşedintele PD-L, Emil Boc, va fi nominalizat pentru un nou mandat de premier.Zvonurile spun că PD-L nu ar fi dispus să rişte cea mai importantă redută a sa din Bucureşti, adică sectorul condus de Liviu Negoiţă, în condiţiile în care Traian Băsescu a pierdut alegerile în capitala pronviciei Muntenia, Bucureşti. Şi asta cu atât mai mult cu cât Liviu Negoiţă este pregătit să candideze, peste trei ani, pentru mandatul de primar general al localităţii.
Un alt argument ar fi acela că nominalizarea lui Emil Boc ar oferi un pretext onorabil pentru ca UDMR să trădeze tabăra lui Mircea Geoană. Nu de alta, dar, în anul 2008, Emil Boc a fost singurul politician care a susţinut intrarea UDMR la guvernare. Există şi tradiţia alianţelor PD-L-UDMR de la Cluj, care funcţionează din anul 2004.
În fine, nominalizarea lui Emil Boc nu ar mai lăsa deschise decât două opţiuni. Prima ar fi umilirea actualei majorităţi parlamentare, îngenuncheate după eşecul lui Mircea Geoană. Iar Traian Băsescu simte nevoian acestei revanşe. Cea de-a doua opţiune ar fi provocarea de alegeri anticipate, în care PD-L ar beneficia de o „primă electorală” care este acordată învingătorului şi din care ar rezulta o nouă configuraţie politică ar diferi sensibil faţă de cea actuală. Cum mulţi dintre politicieni au investit sume serioase în campania electorală parlamentară din anul 2008, au rămas acum fără resurse financiare, aşa că ar evita, cu orice preţ, declanşarea alegerilor anticipate.