Eleganță, muzică, dinozauri comunişti și artă în stil vienez la Balul Operei. Rezultatul: kitsch



A 15-a ediție a Balului Operei va avea loc în această seară la Opera Română, cu începere de la ora 18. La evenimentul monden al anului în Cluj-Napoca vor lua parte personalități de marcă ale societății precum academicieni clujeni, politicieni și artiști. Din program fac parte arii din opere ale unor compozitori celebri, care vor fi interpretate de tineri artiști clujeni, momente artistice de balet și nelipsitele prezentări de modă. De asemenea, organizatorii au ales să omagieze, cu o perfectă lipsă de discenrământ, personalităţi de valoare ale Clujului, precum Doina Cornea, dar şi donozauri comunişti, precum D.R. Popescu.Prezentatorii ediției din acest an sunt artista Corina Chiriac și unul dintre proprietarii de ziar din Cluj, Rareș Bogdan, care îi vor întâmpina pe invitați într-o atmosferă din perioada interbelică, asemănătoare balurilor în stil vienez. Însă nu au reuşit deloc, ci au eşuat în kitsch. Mai precis, invitaţii vor veni cu taxiul. Tema balului o constituie tinerețea operei, pe care artiștii de la Orchestra, Corul și Ansamblul de balet al ai Operei Naționale Române o vor reda într-o fantezie muzical-coregrafică. Vârsta medie a invtaţilor va fi, probabil, de peste cinci decenii.

Alături de studenții Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Pop Ștefan, Adela Zaharia, Veress Orsolya, Lucian Petrean, Florin Sămpelean, vor urca pe scenă baritonul Marian Pop, invitat special, dar și tineri soliști precum Cristian Mogoșan, Ștefania Barz, Daniela Mureșan Chișbora, Alexandra Hordoan, Simonfi Sandor, Florin Estefan, Petre Burca, Anca Aluaș, Oana Șetriuc, Ovidiu Daniel. Balerinii Mayura Misawo și Lucian Bacoiu vor susține un moment de coregrafie. Vor fi interpretate arii din opere ale unor compozitori precum Georges Bizet, Giuseppe Verdi, Gioacchino Rossini, Gaetano Donizetti, Ruggero Leoncavallo, Ludwig Minkus, Georges Bizet-Rodion Scedrin, Pablo Sarasate, Gerry Bock.

Nu vor lipsi nici prezentările de modă, create de masteranzii de la Universitatea de Artă şi Design din Cluj, coordonaţi de Elena Basso-Stănescu, care vor prezenta o colecţie realizată special pentru acest eveniment, cu piese inspirate din anii ’20. Tot în cadrul show-ului de modă îşi vor prezenta colecţiile şi designerii Ioana Rusu, Alina Botea şi Julia Kontogruni.Cu această ocazie vor fi decernate și premiile „Seniorilor Cetății”. Printre cei pe care primarul Sorin Apostu îi va premia se numără și disidenta anticomunistă Doina Cornea. Balul Operei va include şi decernarea premiului Transilvania Fashion, oferit pentru excelenţă în modelling, precum şi un concert în cadrul căruia vor urca pe scenă Linda şi Flavius Teodosiu, Corina Chiriac, Natalia Barbu, dar şi Irvin Doomes. Tot în această seară va avea loc şi tradiţionala decernare a Trofeelor Lya Hubic şi a Premiului Mecena.

Cu privire la evenimentul pe care îl va modera, prezentatorul Rareș Bogdan a afirmat că Balul Operei este printre cele mai importante evenimente mondene organizate în afara capitalei. „Balul Operei din acest an sper să fie un început pentru zeci sau sute de evenimente culturale. Spiritul nu trebuie să pălească în faţa materialului. Trebuie să începem cu toţii să populăm Clujul cu suflet”, a mai adăugat Bogdan, citat de Ziua de Cluj, ziarul său.

Nici ediția de anul acesta nu a fost lipsită de unele mici scandaluri, întrucât Adriana Bahmuțeanu a fost înlocuită de pe postul de gazdă a evenimentului de cântăreața Corina Chiriac, ca urmare a unor petiții semnate online de mai mulți clujeni. Printre personalitățile care au prezentat balul se numără și Monica Columbeanu și Ricky Dandel, gazdele de anul trecut ale spectacolului.

Producătorul evenimentului este doctorul Matei Miko, președinte MM Mikotronic Exim Holding, și este organizat în parteneriat cu Opera Națională Română din Cluj, Consiliul Local al Municipiului și Consiliul Județean Cluj, împreună cu Clubul Rotary Cluj-Napoca.
Prețul unui bilet variază între 150, 200 şi 250 de lei, în funcţie de loc și se poate cumpăra de la Agenţia de Bilete a Teatrului Naţional, de la Iulius Mall, precum şi de pe site-ul bilet.ro.

Related posts

Leave a Comment