„U” Cluj a debutat cu stângul în noua ediţie de campionat, 0-1 pe teren propriu cu Petrolul Ploieşti, fosta echipă a actualului patron, în acte, al clujenilor, Florian Walter.
Lotul mult mai valoros al ploieştenilor a făcut diferenţa duminică seară, iar Hamza a marcat singurul gol al meciului, în minutul 58. Acelaşi atacant african a mai avut două bare, iar clujenii au fost cel mai aproape de gol pe final, însă Odiaka nu a reuşit să devieze decisiv mingea din faţa portarului ploieştean Pecanha. O înfrângere oarecum calculată pentru „studenţi” după tragerea la sorţi a ţintarului Ligii I, iar elevii lui Ionel Ganea îşi îndreaptă acum atenţia înspre Galaţi, acolo unde vor evolua în următoarea etapă contra Oţelului.