Economia Romaniei in aer

Indolentii si neispravitii guvernanti ai patriei vor lipsi la summit-ul de la Copenhaga, unde se va decide dreptul la poluare al statelor lumiiBunăstarea viitoare a românilor este sabotată de nepăsarea guvernanţilor, indiferent de partidul din care fac parte. La sfârşitul acestui an, la Copenhaga, lumea vrea să pună bazele unui nou protocol, post-Kyoto, prin care emisiile de gaze cu efect de sera să fie diminuate drastic. Deciziile au o importanta capitala pentru dezvoltarea economiilor naţionale dupa 2013. În România, aceste decizii se referă la dreptul de a polua în cele mai importante sectoare industriale, precum termocentralele, fabricile de ciment, combinatele petrochimice şi cele siderurgice. Dacă aceste instalaţii nu se conformează condiţiilor de mediu, se vor plăti amenzi imense sau vor fi închise. Rezultatul: sute de mii de şomeri, nu numai dintre cei care au lucrat în aceste fabrici, ci şi dintre cei care livrau semifabricate pentru acestea. Pe de alta parte, cheltuielile făcute cu proţectia mediului ar duce la creşterea preţului produselor, care ar pierde în faţa celor similare de pe piaţa internatională, dar obţinute în ţări care nu se supun restricţiilor de mediu. Mai mult, poziţia UE este ca toate statele membre să contribuie financiar pentru ajutorarea ţărilor sărace ca acestea să se conformeze noilor norme de poluare. România nu a schiţat niciun gest, deşi finanţele naţionale sunt catastrofale, iar contribuţia noastră la “cota de aer curat” a UE este semnificativă. În afara unor tentative timide din partea Ministerului Afacerilor Externe, nicio altă oficialitate româna nu a întreprins nimic pentru ca ţara noastră să aiba un cuvânt de spus în negocierile de stabilire a drepturilor şi obligaţiilor statelor în viitorul protocol.
Nimeni nu s-a aratat interesat să le explice românilor care vor fi liniile de dezvoltare şi costurile pentru a ne alinia cerinţelor impuse prin viitorul protocol!
La Copenhaga, se pun bazele noii ordini economice mondiale, dictate de posibilitatea de a polua. UE va decide în numele Bucurestiului, care nu se sinchiseşte să-şi susţină interesele.
Factorii de răspundere din România au arătat un dezinteres total faţă de viitorul ţării, deciziile care se iau, la nivel comunitar şi global în ceea ce priveşte schimbările climatice, nefiind deloc interesante pentru aceştia. La sfârşitul acestui an, la Copenhaga, se pun bazele noii ordini mondiale, dictate de posibilitatea de a polua, ceea ce se traduce prin posibilitatea dezvoltarii economice a fiecarui stat în parte. Dacă fiecare membru al Uniunii Europene, în parte, este preocupat de a negocia condiţii cât mai bune, România “straluceste” prin tacere. Partea proastă este că această atitudine se va reflecta în evoluţia României dupa 2013; dar atunci alegerile din 2009 vor fi trecut, iar “greaua moştenirei va atarna şi mai greu decât acum.

Related posts

Leave a Comment