Echipa de rugby a Universităţii Cluj a retrogradat

Sportivii au protestat pentru neplata salariilor şi au refuzat să se prezinte la meciul cu CSM Bucureşti, decisiv pentru rămânerea în SuperligăEchipa de rugby Universitatea Cluj trebuia să joace marţi meciul de menţinere în Superliga Naţională contra celor de la CSM Bucureşti, în deplasare, însă jucătorii ardeleni au refuzat să facă deplasarea în Capitală. În aceste condiţii, victoria va fi dată la “masa verde” bucureştenilor, scor 5-0, astfel că Universitatea Cluj a retrogradat în Divizia Naţională. “Studenţii” au protestat pentru neplata salariilor pe ultimele trei luni şi au renunţat să mai joace partida de la Bucureşti. “La echipă au fost multe probleme medicale, nu mai puţin de opt sportivi au fost accidentaţi şi cred că ăsta a fost, totuşi, motivul pentru care echipa nu s-a mai prezentat la meci. Există şi probleme financiare cu plata restanţelor salariale, dar cred că dacă era tot lotul valid se făcea deplasarea. Au fost câţiva sportivi care nu au mai vrut să meargă doar din cauza banilor, iar cei accidentaţi au fost solidari cu ei şi a fost luată această decizie. Oricum, şansele erau mici de salvare şi dacă se juca acest meci, pentru că CSM-ul ne-a bătut şi la Cluj în campionat”, a declarat directorul executiv al clubului sportiv Universitatea Cluj, Ovidiu Vasu.

Related posts

Leave a Comment