Un alt conflict înregistrat în trafic a băgat în spital două persoane nevinovate. Accidentul s-a petrecut joi seara, la Craiova, după ce un autoturism încerca să fugă de la locul accidentului după un scandal în trafic.O femeie şi un adolescent în vârstă de 14 ani din Craiova au ajuns, joi seara, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, după ce au fost loviţi de un autoturism al cărui şofer încerca să plece după ce fusese implicat într-un conflict cu un alt conducător auto.
Incidentul a avut loc în cartierul Romaneşti.
„Eu vroiam să intru pe strada care duce spre târg, am făcut dreapta, iar de-a lungul drumului era o maşină Opel, de culoare roşie, pusă de-a curmezişul. Am ocolit-o şi la câţiva metri am oprit. Au coborât din cealaltă maşină doi şmecheri care au început să mă înjure şi să scuipe spre mine. Când au vrut să sară la mine să mă bată, vecinii, că eu stau în apropiere, au venit în ajutor. Ăia doi s-au urcat înapoi în maşină, au dat cu spatele şi au lovit o femeie şi un băiat”, a declarat Ionel Deaconu, craioveanul ce se afla la volanul unui autoturism Dacia Logan.
În câteva minute, mai multe echipaje ale Secţiei 2 Poliţie şi Biroului Poliţiei Rutiere Craiova s-au deplasat la faţa locului, împreună cu echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Dolj. Cele două victime au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pentru îngrijiri medicale.
„A fost un apel pe 112 prin care s-a semnalat o altercaţie în trafic, în timpul căreia două persoane au fost rănite. Unul dintre şoferii implicaţi în incident, cel care în timpul unei manevre de mers înapoi a rănit cele două persoane, a fugit de la locul accidentului. Avem indicii despre identitatea acestuia şi în scurt timp va fi adus la sediul poliţiei pentru audieri”, a declarat inspector de poliţie Alin Apostol, lucrător în cadrul Biroului Poliţiei Rutiere Craiova.
Craioveanul implicat joi seara într-un conflict în trafic, care a accidentat o femeie şi un adolescent în vârstă de 14 ani în timp ce încerca să fugă, a fost identificat şi reţinut de poliţişti la aproximativ două ore de la producerea accidentului.
Adrian Călin, în vârstă de 22 ani, a fost testat cu aparatul etilotest şi s-a stabilit că acesta consumase alcool înainte de a se urca la volanul unui autoturism marca Opel Astra, înmatriculat în Italia. Aparatul pentru testarea alcoolemiei a indicat o concentraţie alcoolică de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, poliţiştii craioveni l-au identificat şi pe cel de-al doilea ocupant al autoturismului Opel Astra, care, împreună cu Adrian Călin, a fost implicat în incidentul din trafic, din zona Târgului de Săptămână Romaneşti din Craiova, în urma căruia două persoane au ajuns la spital. „Cea de-a doua persoană a fost identificată şi dusă la sediul Secţiei 2 Poliţie pentru audieri. Urmează să se stabilească participaţiunea ficăreia în incident, urmând să se ia măsurile ce se impun în funcşie de gravitatea faptei”, a declarat agent de poliţie Amelia Căprărin, lucrător în cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.
