
Preşedintele rus Dmitri Medvedev a semnat sâmbătă noua doctrină militară a ţării sale care reglementează cum va acţiona Rusia în situaţii de conflict.Doctrina, pe care Rusia o adoptă până ân 2010 nu include prevederi legate de atacuri nucleare preventive, aşa cum oficialii ruşi lăsau să se înţeleagă.
Documentul menţionează că Rusia îşi rezervă dreptul de-a folosi forţa nucleară numai ca ripostă la un atac nuclear sau la unul de o magnitudine echivalentă, informează Washington Post.
Forţele militare ale Rusiei se află într-o stare deplorabilă, ceea ce măreşte dependent Moscovei de arsenalul nuclear din perioada Războiului Rece. La Kremlin, expansiunea alianţei militare vestice, NATO, este percepută drept ameninţarea cea mai mare la adresa securităţii Rusiei.
Publicarea documentului vine în contextul în care Rusia şi SUA negociază finalizarea unui acord bilateral ce priveşte reducerea arsenalelor nucleare. Negociatorii ruşi şi americani nu au reuşit să se întâlnească în decembrie, aşa cum era prevăzut, ca să înlocuiască tratatul START ce datează din era Războiului Rece, însă ambele părţi susţin că vor ajunge la o înţelegere în cel mai scurt timp, scrie New York Times.