Unul dintre sediile Școlii Ioan Bob din Cluj a ajuns în centrul unor dispite politice. Consilierul local PNL, Steluța Cătăniciu, acuză modul dubios în care a fost făcută retrocedarea acestui sediu.Este vorba de o clădire situată în Piața Unirii, numărul 15, care a fost retrocedată, de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Parohiei Romano-Catolice. Decizia de retrocedare nu a fost atacată în instanță de către serviciul juridic al Primăriei, iar funcționarii municipalității au ascuns această decizie consilierilor locali. Steluța Cătăniciu afirmă că aleșii locali au aflat oficial de faptul că imobilul a fost retrocedat în luna mai 2010, abia când au fost înștiințați de faptul că vor trebui să voteze scoaterea imobilului din domeniul public al orașului și trecerea sa în domeniul privat pentru a putea fi înapoiat Bisericii Romano-Catolice. Imobilul cu pricina a fost confiscat în anul 1948 de către autoritățile comuniste.
La rândul lor, reprezentanții Primăriei au afirmat că nu au putut să atace decizia Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților deoarece niciodată, municipiul Cluj-Napoca nu a figurat în cartea funciară a imobilului. Mai mult, autoritățile locale nu au competența de a ataca în contencios deciziile de restituire a unor imobile care au aparținut cultelor religioase. Reprezentanții Primăriei mai dau asigurări că Școala Ioan Bob își va putea continua activitatea timp de încă cinci ani în acest imobil, iar acest timp este suficient administrației locale pentru a putea găsi o soluție pentru mutarea claselor acestei școli.