Din 16 august, biletele de tren pot fi cumpărate şi din mall-uri sau supermarketuri


Terminalele de plăţi ZebraPay utilizează tehnologia touchscreen şi deocamdată acceptă doar plata în numerar.Călătorii din Bucureşti, Braşov, Constanţa, Cluj, Ploieşti, Galaţi, Iaşi au posibilitatea de a achiziţiona biletele de tren şi de la terminalele de plăţi electronice ZebraPay, de luni 16 august.
CFR Călători a introdus acest sistem de plată pentru vânzarea biletelor de tren asigurând un serviciu necesar călătorilor care utilizează trenul ca mijloc de transport.
Astfel, se vor putea cumpăra bilete de tren de la terminalele instalate în puncte intens circulate din Bucureşti, respectiv spitalul Grigore Alexandrescu, City Mall, hipermarketurile Auchan Militari, Cora Lujerului, Kaufland Vulcan, Colentina şi Barbu Văcărescu, Universitatea Româno-Americană şi Universitatea Titu Maiorescu. De asemenea, aceste terminale sunt prezente şi în magazinele Kaufland, Winmarkt şi Carrefour din Braşov, Constanţa, Cluj, Ploieşti, Galaţi şi Iaşi, precum şi în gara din Braşov.
„Şi turiştii de la malul Mării Negre pot cumpăra bilete de tren de la 17 terminale aflate în staţiuni. Acestea se găsesc în Mamaia – 2 terminale (Aqua Magic, Complex Cleopatra), Eforie Nord – 3 terminale (lângă autoservirea Bosfor, pe strada Dezrobirii si pe faleza Miss Elly), Neptun – 2 terminale (Complex Clăbucet si Daytona Beach), Jupiter – 1 terminal (terasa hotelului Delta), Costineşti – 9 terminale (pe faleză)”, au precizat reprezentanţii CFR.
Terminalele utilizează tehnologia touchscreen şi deocamdată acceptă doar plata în numerar. Călătorii pot cumpăra biletele într-un timp foarte scurt, urmând o procedură simplă: aleg datele de călătorie, ruta, tipul de tren şi tichetul pentru loc, fără a mai fi nevoie să se deplaseze la punctele de emitere din gări sau agenţii de voiaj. Acest serviciu este accesibil şi prin prisma amplasării terminalelor în zonele de proximitate ale gărilor sau în punctele de maximă concentrare a traficului.

Related posts

Leave a Comment