Completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de deputatul PNL de Turda, Virgil Pop, împotriva sentinței judecătorești prin care a fost condamnat la cinci ani de închisoare, pentru trafic de influență. Drept urmare, sentința a rămas definitivă și va fi executată.Virgil Pop a fost condamnat pentru că ar primit mită de la un om de afaceri din Oradea, care l-a și denunțat, pentru a debloca plățile pentru un proiect european referitor la construirea unei cabane în stațiunea Muntele Băișorii. De asemenea, el a primit mită pentru a obține lucrări legate de construirea rețelei electrice din parcul industrial Tetarom III din comuna Jucu, acolo unde a funcționat fabrica de telefoane mobile a companiei finlandeze Nokia și unde vor fi realizate investițiile Bosch și DeLonghi. Potrivit procurorilor, în acea perioadă, Virgil Pop era consilier județean, iar președintele de atunci al Consiliului Județean, actualul senator PNL, Marius Nicoară, spunea despre Virgil Pop că ar fi consilierul său pe probleme energetice, deși acesta este de profesie jurist.
Virgil Pop a primit mita atât în mod direct, cât și prin intermediul agenției de publicitate a finei sale, aceeași agenție care s-a implicat în campania electorală din 2008 a senatorului PNL Marius Nicoară și a deputatul PNL Horia Uioreanu. În prezent, primul este candidatul USL la Primăria Cluj-Napoca, iar cel de-al doilea este candidat la șefia Consiliului Județean. Virgil Pop a fost arestat preventiv în timpul campaniei electorale, însă, ca urmare a redistribuirii voturilor, a ajuns deputat, așa că a fost eliberat și judecat în stare de libertate.