Parlamentul European salută semnalele de speranţă referitoare la pacea în Ucraina, precum şi ratificarea recentă a acordului de asociere UE-Ucraina. Ei sunt, însă, îngrijoraţi de intenţiile reale ale Rusiei în ”războiul hibrid” nedeclarat. În rezoluţia adoptată joi, Parlamentul cere UE să se opună Rusiei şi să crească ajutorul acordat fermierilor europeni afectaţi de embargou.Deputaţii salută recenta adoptare a legislaţiei ucrainene privind acordarea unui statut special contestatelor districte Doneţk şi Luhansk, precum şi amnistia aprobată de Parlamentul ucrainean la 16 septembrie, considerându-le ”o contribuţie importantă la de-escaladare”, potrivit biroului de presă al Legislativului de la Bruxelles.
Acordul de asociere şi liber schimb dintre UE şi Ucraina, ratificat simultan marţi de către parlamentele european şi ucrainean, ”nu poate fi şi nu va fi schimbat”, în ciuda presiunii exercitate de Rusia, au subliniat deputaţii. Ei cer statelor membre să parcurgă urgent procedurile lor naţionale pentru a ratifica acordul.
Deputaţii salută semnarea acordului de încetare a focului de la Minsk şi deplâng încălcarea acestuia de către trupele şi separatiştii ruşi. Deputaţii se tem că acest acord ar putea fi ”doar un pretext pentru trupele ruseşti să se regrupeze pentru a continua ofensiva”.
Parlamentul European sprijină cele mai recente sancţiuni UE împotriva Ucrainei şi deplâng ”contra-sancţiunile” Rusiei ca fiind ”nejustificate”. Ei cer UE să ia în considerare excluderea Rusiei din cooperarea nucleară civilă şi din sistemul internaţional de plăţi SWIFT.
Deputaţii salută decizia Franţei de a opri livrarea portavioanelor ”Mistral” către Rusia şi cer statelor membre UE să urmeze acest exemplu în ceea ce priveşte exporturile neacoperite de deciziile UE de sancţionare, cum ar fi materialul ”cu dublă utilizare” (civil/militar).
Deputaţii cer UE să reglementeze afacerile terţilor în domeniile înmagazinării de gaze, interconectorilor şi facilităţilor de flow-back şi cer statelor UE să anuleze acordurile planificate cu Rusia în sectorul energetic, inclusiv conducta de gaz South Stream.
Deputaţii subliniază importanţa unei ”investigaţii independente, rapide şi complete”, transferate Comisiei de Siguranţă Olandeze, privind doborârea zborului MH17, precum şi necesitatea de a deschide un proces împotriva celor responsabili.
Deputaţii insistă pe o soluţie politică şi nu militară, subliniind ”reversibilitatea şi scalabilitatea” sancţiunilor UE, dacă se va îmbunătăţi situaţia în Ucraina. De asemenea, cer UE să faciliteze dialogul între Ucraina şi Rusia.
Bugetul pentru măsurile UE de diminuare a impactului embargoului rusesc asupra fermierilor UE trebuie crescut, iar acoperirea lor trebuie extinsă la mai multe produse, au spus deputaţii. Ei cer, de asemenea, eforturi promoţionale pentru a creşte vânzările de produse agricole UE pe pieţe alternative, pentru a evita o supraofertă pe piaţa din UE. Aceşti bani ar putea veni din alte fonduri UE, nu din cele destinate agriculturii, având în vedere că această criză a fost ”în primul rând şi mai presus de orice de natură politică”, au adăugat deputații.
Ei condamnă răpirea ofiţerului estonian de contra-spionaj de pe teritoriul estonian şi cere Rusiei ”să îl elibereze imediat pe dl Kohver şi să îi permită întoarcerea în siguranţă în Estonia”. Deputaţii deplâng de asemenea răpirea şi ”asasinarea brutală” a consulului onorific al Lituaniei la Luhansk, Mykola Zelenc.