Delahoya, din nou la Cluj!

Festivalul Delahoya va înfierbânta Clujul în perioada 21-23 mai 2010. Evenimentul va avea loc, atât in parcarea Polus Center, cât şi în zona Food-Court (aici vor avea loc workshopurile). Printre invitaţii de seamă ai acestei ediţii se numără barcelonezul Paco Osuna, germanul Pauli Steinbach şi scoţianul Funk D Void.Festivalul Delahoya se adresează îndeosebi cunoscătorilor şi celor deschişi faţă de muzica electronică. Organizatorii evenimentului consideră că succesul de care se bucură spectacolul se datorează, în mare parte artiştilor prezenţi la fiecare ediţie: „În fiecare an aducem invitaţi din ce în ce mai buni, invitaţi care au un nume pe piaţa internaţională, cu realizări deosebite, alături de artişti foarte buni din ţările vecine şi desigur dintre cei mai buni artişti români”, a declarat Horaţiu Dumitraş, organizatorul evenimentului.
Preţurile biletelor pentru concerte sunt între 20 şi 30 de lei. Studenţii posesori de Stud Card vor beneficia de reduceri. Astfel, aceştia vor plăti 20 lei în ambele seri ale evenimentului. Pe lângă concerte, iubitorii muzicii electronice se pot bucura de workshopuri demonstrative(dj-ing, producing, vj-ing, foto, fashion, hair-styling). Intrarea la acestea este gratuită.

Related posts

Leave a Comment