Persoanele care obţin venituri numai din activităţi independente trebuie să îşi declare lunar veniturile obţinute la CNAS, CNPAS şi ANOFM. Pe lângă aceste declaraţii, românii sunt nevoiţi să achite lunar şi dările către aceste instituţii. Deşi termenul limită de depunere a declaraţiilor şi de achitare a impozitelor expiră mâine, funcţionarii publici încă nu ştiu cum se aplică noile norme ale Codului Fiscal şi se contrazic în declaraţii.
Românii care obţin venituri numai din activităţi independente (PFA, drepturi de autor, convenţie civilă) ar putea fi buni de plată dacă nu îşi achită până mâine, 25 august 2010, primele dări la stat.
Conform legii, aceste persoane trebuie să depună la fiecare instituţie în parte, declaraţiile individuale privind venitul încasat în iulie. Românii sunt obligaţi să meargă atât la casele judeţene de pensii, la cele de sănătate, cât şi la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă.
Pe lângă declaraţii, românii vor fi nevoiţi să îşi achite şi o parte din aceste dări către stat. Este vorba de indemnizaţiile pentru şomaj şi cele pentru pensii. În privinţa asigurării de sănătate, aceasta se achită trimestrial, conform Codului Fiscal, au declarat pentru REALITATEA.NET surse din cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Cu alte cuvinte, persoanele trebuie să stea la cozile infernale de la fiecare instituţie în parte pentru a fi la zi cu plata indemnizaţiilor. În caz contrar, potrivit normelor metodologice, amenzile ar putea fi între 2.500 şi 5.000 de lei. Aceleaşi norme mai indică şi faptul că următoarele venituri nu constituie venituri de natură profesională şi pentru acestea nu se vor plăti dări către stat:
* veniturile din cedarea folosinţei bunurilor;
* veniturile din investţţii;
* veniturile din pensii;
* veniturile din activităţi agricole;
* veniturile din premii şi din jocuri de noroc;
* veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare;
* venituri din vânzarea bunurilor în regim de consignaţie.
* veniturile din alte surse, definite conform art.78 alin. (1) lit. a) – d) şi alin. (2) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Normele metodologice au fost făcute publice la sfârşitul lunii iulie 2010, dar legea a intrat în vigoare la data de 1 iulie şi se aplică retroactiv şi la companii.
Funcţionarii instituţiilor publice ”ţin la secret” procedurile de aplicare a noului Cod Fiscal
Termenul de achitare a noilor impozite la bugetul de stat expiră pe 25 august, adică peste doar o zi, iar funcţionarii publici încă nu ştiu cum se aplică noul Cod fiscal.
Cei care au fost până acum la sediile caselor judeţene de pensii se plâng că nu obţin date concrete despre paşii ce trebuie urmaţi pentru aplicarea noilor norme.De asemenea, reprezentanţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală spun că nu sunt responsabili cu aplicarea noilor norme ale Codului Fiscal.
Confuzia este cuvântul de ordine şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Un reprezentant al CNAS ne-a comunicat că impozitul de 5,5% pentru sistemul de sănătate nu se plăteşte lunar, odată cu celelalte dări, ci anual. Un alt reprezentant, al aceleiaşi instituţii ne-a spus însă că cei cu venituri din activităţi independente trebuie să cotizete trimestrial.
Ce trebuie să facă contribuabilul?
Activităţile independente desfăşurate îi obligă pe oameni să încheie singuri contracte cu instituţiile de asigurări. Este vorba despre Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Casa Naţională de Pensii şi Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă aferentele judeţului de care aparţin.
Fiecare persoană trebuie să se ducă personal la sediile acestor instituţii şi să încheie noi contracte cu ele.
Potrivit legii, românii care obţin venituri numai din activităţi independente (PFA, drepturi de autor, convenţie civilă) vor fi nevoiţi să plătească lunar 10,5% din venituri la Casa Naţională de Pensii, 0,5% din venituri la ANOFM şi 0,85% la Casa Naţională de Sănătate. Acest ultim procent nu este însă obligatoriu şi va fi plătit numai de cei care doresc să beneficieze şi de concedii medicale, în cazul în care va fi nevoie de unul.
În plus, tot la sistemul de sănătate se va plăti anual sau trimestrial alţi 5,5% din venit.
Declaraţiile şi plata asigurărilor de pensii
Reporterii REALITATEA.NET au reuşit să vorbească cu directorul Direcţiei de Legislaţii Pensii, din cadrul Casei Naţionale de Pensii, Doina Păuna. Ea ne-a explicat ce anume trebuie să facă fiecare persoană în parte.
„Persoanele depun contribuţia de 10,5%, deci cota de contribuţie individuală la veniturile nete realizate. Până acum pe Legea 19 se plătea contribuţia integrală dar la venitul declarat”, a explicat Doina Păuna.
Cu alte cuvinte, PFA-urile nu vor mai putea să treacă în declaraţia de venit ce sumă vor ele, ci vor fi obligate să treacă veniturile nete realizate în luna precedentă.
„O persoană care va fi plătită exclusiv din drepturi de autor trebuie să se ducă la Casele de Pensii cu un document cu care să ateste că este plătit din Drepturi de Autor şi apoi să plătească doar cota inidividuală din veniturile realizate” a explicat pentru REALITATEA.NET Doina Păuna.
Ea a menţionat că persoanele care vor realiza aceleaşi venituri mai multe luni, nu sunt obligate să meargă să stea la cozile de la casa de Pensii pentru a declara aceleaşi sume.
„Se depun declaraţiile de venit în fiecare lună numai dacă veniturile nete realizate se modifică de la o lună la alta. Altfel, nu trebuei să mergeţi să mai depuneţi declaraţia însă va trebui să plătiţi lunar”.
Conturile în care vor fi depuse aceste sume sunt aceleaşi în care se vira şi până acum contribuţia individualilor.
Doina Păuna a precizat că venitul net care va constitui baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale nu poate depăşi plafonul de cinci salarii medii brute pe economie.
Declaraţiile şi plata asigurărilor de sănătate
„Contribuţia se plăteşte anual în sistemul de asigurări de sănătate. Numai la pensii şi la şomaj se va plăti lunar, dânşii au o altă reglementare, la noi se aplică Legea 95 şi având în vedere că acum e începutul activităţii, vă duceţi la Casă, vă depuneţi toate documentele şi Casa vă mai dă şi celalte relaţii. Dar trebuie să vă duceţi cu documente din care să reiasă că începând din luna respectivă primiţi în exclusivitate venituri din drepturi de autor”, a explicat pentru REALITATEA.NET un reprezentant al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Acea contribuţie de 5,5% vă asigură însă numai în cazul în care aveţi probleme de sănătate şi trebuie să vă internaţi. În cazul în care veţi dori să beneficiaţi şi de concediu medical, trebuie să mai plătiţi încă 0,85% din venituri.
„Numai partea de sănătate, 5,5% este obligatorie. 0,85% nu este obligatoriu, numai dacă doriţi să vă înscrieţi în sistem că DDA-ul intră în activităţi independente în Codul Fiscal. Şi vă asiguraţi astfel, şi dacă aveţi probleme sunteţi asiguratul Casei, vă duceti cu certificatul medical la casa respectivă”, a mai spus personalul departamentului de cranţe.
„Trebuie să mergeţi la Casa de Sănătate cu Contractul Individual de Muncă şi o copie a acestuia cu care să puteţi demonstra că aţi fost salariaţi şi pe lângă acestea cu documentul de la Fisc prin care să reiasă că obţineţi venituri numai din drepturi de autor. Discutaţi cu persoanele de la Casa de Sănătate şi cereţi să încheiaţi un alt contract. Acum dacă vreţi să vă asiguraţi şi pe concedii şi indemnizaţii completaţi acel contract în care să reiasă că vă asiguraţi şi pentru concedii şi indemnizaţii şi că plătiţi 0,85%. Cota pentru concedii şi indemnizaţii se plăteşte lunar pentru că stagiul de cotizare este foarte mic, de 22 de zile şi deveniţi asigurat în sistem din ziua în care depuneţi asigurarea şi încheiaţi contractul”, a explicat persoana de la departamentul de creanţe.
Şi Casa Naţională de Pensii vă poate amenda în cazul în care nu încheiaţi contractul cu instituţia. Amenda, în acest caz, poate să ajungă şi până la 1.000 de lei.