Factorul românesc: între geografia mentalitară germană şi cea rusească

În ultima vreme am vrut să înţeleg trei teme sensibile, care interferează, într-un anume fel, şi se manifestă în aceaşi notă de atitudine: Angela Merkel, Gyorgy Frunda şi proiectul rusesc cu a V-a Romă. Săptămâna aceasta, de la începuturi, s-a arătat a fi una excesiv de agitată. Mediatizarea vizitei cancelarului german la Cluj-Napoca, ştirile şi articolele care au precedat şi relatat ulterior evenimentele, la care a fost parte Merkel, au creat un câmp energetic concentraţionar în Transilvania, dar şi pe întreg geospaţiul românesc.Şi subiectele au curs pe fluxul de ştiri de pe paginile mass-media, majoritatea din ele fiind exploate şi de agenţiile străine. Clujul a devenit pentru o zi, capitala României. Trebuie să recunosc că nu am participat la manifestările organizate în cinstea Cancelarului german şi am fost absent la marea atracţie de public. Sincer, nici nu ştiu dacă au existat artificii dedicate Caeserului nemţesc. Am văzut doar coloana de automobile în drum spre aeroport, părăsind oraşul. Am regretat „nemţeşte” că nu am, la îndemână, o batistă s-o flutur sentimental către cea care a adus agitaţie în oraş, a promis investiţii şi a enunţat un interes comun a Germaniei şi a României faţă de Republica Moldova. Dacă îşi are obârşia din Germania de Est, mi-am spus, în care investiţiile fostei republici „federale” au curs gârlă, sigur, cea mai puternică femeie din Germania, înţelege drama sau chiar tragedia românească. Pentru că, depăşind mentalitate rece nemţească, există totuşi sentimente umane care îşi pun amprenta asupra deciziilor politice. Mai ales al femeilor. Nu cred că Merkel este o femeie rece, lipsită de sufletul adevărat şi chiar sensibil al unei femei. Şi nu cred că Germania este atât de perfidă ca să se joace cu sentimentele, ca în recentul caz al Greciei, încât să calce cu cizme peste nişte principii de comunitate valorică europeană. Nu cred că politica „mitelleuropeană” exclusivă din preajma celui de-al doilea război mondial s-a prefigurat mentalitar în ideologia germană de azi. Nu vreau să cred că tratatul Molotov-Ribbentrop poate fi revigorat şi politica de condomiuum ruso-germană, care se manifestă deja plenar în Polonia, Ungaria şi se doreşte instituită în România. Uneori, am impresia că Germania transpiră prin ideologia de dinainte de cel de-al doilea război mondial, că nu a însuşit nimic din lecţia istoriei. Jocul nemţesc care a promis Rusiei că va încerca să-i convingă pe europeni asupra necesităţii instituirii unui tratat de securitate europeană comună, enunţat de ceva vreme de Moscova, nu poate decât să trezească mari semne de întrebare. Ce carte joacă Germania şi care sunt planurile „wehrmahtului” contemporan german? Pe de altă parte, conectarea Germaniei în procesul de reglementare transnistreană i-a făcut pe o seamă de experţi şi jurnalişti europeni să salute implicaţia uneia dintre cele mai puternice state europene. E de înţeles că internaţionalizarea conflictului, care s-a produs în ultimii ani şi atenţia sporită a unor actori statali, reclamă noi viziuni şi atitudini asupra unei teme sensibile pentru Europa. Mai ales că tema chiar se află la frontiera comunităţii. Recunosc, am tratat implicaţia nemţească cu suspiciune, cu mari rezerve în atitudine şi mi-am pus numeroase întrebări. Şi concluzia la care am revenit de mai multe ori a fost aceeaşi, Germania are nişte obiective precise şi îşi formulează politica externă în baza propriului interes naţional, nicidecum a unei solidarităţi europene şi a unei vocaţii istorice de-a stabili dreptul internaţional ca principiu de guvernare între statele-agresate şi statele-agresiuni. Cancelarul german a afirmat franc: „Republca Moldova şi Transnistria”, o concepţie rusească conturată în ultimii ani. Şi mi s-a părut extrem de suspicioasă rapiditatea cu care Kremlinul a difuzat ştirea despre o retragere onorabilă din Transnistria.
Indubitabil, Merkel s-a comportat autoritar, cu aere dictatoriale, recomandând României să semneze un tratat de frontieră cu Republica Moldova. Şi când te gândeşti care ar fi rostul instituirii unei „noi cortini de fier”?Mă întreb, dacă Germania de Est nu s-ar fi unit cu Vestul prosper, ar fi insistat Merkel să accentueze identic, ca în cazul României şi Basarabiei/ Republica Moldova, necesitatea semnării unui tratat de frontieră? Şi apoi unde s-ar fi exprimat logica decimării „Zidului berlinez” sau a interdependenţelor şi a rosului de coexistenţă sanguinică. Nu ştiu dacă cancelarului german îi prieşte titulatura de Doctor Honorius Causa a unei universităţi româneşti, cum este Universitatea „Babeş-Boliay” şi nici dacă îi este României un bun prieten sau un tovarăş asociat?!

Gyorgy Frunda, merge pe mâna Armatei ruse în Transnistria
Sentimentul că senatorul Gyorgy Frunda a devenit un fel de trompetă a intereselor avocăţeşti ruseşti nu este întâmplător. Mai ales din perspectiva afirmaţiilor şi nuanţelor pe care le aşează în faţa opiniei publice româneşti şi internaţionale. Ultima declaraţie, marca Frunda, a şocat de-a dreptul pe specialiştii din sfera relaţiilor internaţionale, mai ales al celora preocupaţi de Estul European. Şi afirmaţiile nu au fost făcute totuşi de un neiniţiat, de un profan în ale politicii externe, ci de un ditamai senator de la Uniunea Democrată Maghiară din România, membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pe probleme juridice şi ale drepturilor omului. Declaraţia senatorului Frunda, făcută pentru postul de radio Europa Liberă, difuzată de mass-media rusă, spune: trupele militare ruse se află în Transnistria conform legislaţiei internaţionale şi Republica Moldova nu are nici o şansă să impună Rusia ca să-şi retragă trupele, să demilitarizeze Transnistria printr-un proces judiciar internaţional.
Frunda se rezumă la faptul că „Transnistria este o republică nerecunoscută. Ce se poate face din punct de vedere juridic, se întreabă senatorul? Republica Moldova ar putea să solicite Curţii de la Haga ca Federaţia Rusă să-şi retragă trupele. „Dar, sunt convins, Republica Moldova nu are nici o şansă să câştige un asemenea poces. Doar în acest moment trupele ruseşti au statutul de forţe pacificatoare”, a declarat Frunda. Răspunzând la întrebarea postului de radio „Europa Liberă, dacă au un statut trupele ruse în Transnistria corespunzător legislaţiei internaţionale, sentaorul român a declarat:”Da. De aceea eu nu văd aici o reglementare juridică. Rămâne doar să se continue negocierile cu Rusia şi cu alte părţi, implicate în reglementarea acestei probleme. Şi unicul lucru despre care noi putem vorbi reprezintă reglementarea politică a conflictului”. Toate bune şi frumoase, doar că senatorul fie a fost repetent în materie de jurisprudenţă, fie este lipsit de studiul problemei, hoinărind prin, te miri ce, coclauri, doar că există opinii şi poziţii de referinţă care au denunţat Rusia ca stat agresor şi protector al Transnistriei. Măcar, din bun simţ, Frunda ar fi trebuit să răsfoiască Raportul Asociaţiei Avocaţilor Oraşului New York, care a expertizat fenomenul Transnistria, provocările, apariţia şi implicaţiile din conflict, aplicând o metodologie corespunzătoare normelor internaţionale. Echipa misiunii şi Comitetul pentru Afaceri Europene a stabilit că în Transnistria există „un regim de facto şi poate fi privit ca analog cu controlul de către o putere de ocupaţie”. Concluziile raportului au relevat perspectiva provocării şi izbucnirii conflictului de către Moscova. Deci, în adevăr, Rusia nu are nici un drept să existe ca stat garant, mediator sau în altă formă, atâta timp cât, conform legislaţiei şi a opiniei specializate internaţionale, este vizată ca stat agresor. Şi nici nu mai trebuie amintită decizia Curţii Drepturilor Omului de la Strasbourg în cazul grupului Ilaşcu, care la fel a denunţat Rusia ca stat agresor la adresa Republicii Moldova şi implicit a ordinii regionale. Senatorului român, Gyorgy Frunda (convertit avocăţeşte în felurite „acoperiri” etnice”) i s-ar potrivi eminamente vorba unui proverb latin: si tacuisses philosophus mansisses!

Jocul rusesc la frontiera euroatlantică
Este arhicunoscut faptul că în Republica Moldova există un câmp minat, în care elementele mentalităţii euroatlantice concurează şi sunt ntr-o dispută cu cele eurasiatice. Fără excepţii, majoritatea agenţiilor de presă şi centrele de analiză invocă scenariul unor „războiae invizibile” între Est şi Vest. Analiştii de la agenţia americană „Stratfor”, nu o singură dată, au constatat că „Republica Moldova a devenit un câmp de luptă între elementele proruse şi cele prooccidentale”. Şi au evidenţiat o problema spinoasă şi sensibilă pe care o reprezintă regiunea separatistă transnistreană, care, la o anumită etapă, poate bloca accesul Republicii Moldova în Uniunea Europeana. De aceea, Chişinăul încearcă să soluţioneze diferendul transnistrean în paralel cu apropierea de UE. Capacitatea Rusiei de-a institui o „fantomă”, care trebuie să sperie Europa şi să descurajeze frontiera euroatlantică, a reuşit până în acest moment.
Faptul că Moscova şi-a lansat comunicarea şi iniţiativele în baza mai multor dimensiuni: politic, economic(inclusiv prin strangularea mediului vinicol basarabean), lingvistic, cultural, religios relevă interesul rusesc faţă de menţinerea politicii de avanpost al CSI-ului prin Tiraspol spre Chişinău. Noile proiecţii ale panortodoxismului slav, coraborat cu elemente autohtone, nu pot decât să îngrijoreze societatea prooccidentală basarabeană. Şi nimic nu se construeşte aleatoriu, fără un calcul prestabilit şi bine direcţionat. Initiativa de a introduce studierea obligatorie în învăţământul preuniversitar din Republica Moldova a materiei „Bazele Ortodoxiei”, lansată de preşedintele Partidului Umanist, Valeriu Pasat, a fost „suspectată” încă de la început de către analişti ca fiind un proiect geopolitic de avengură rusească. Relansarea „gastarbaiterului” Pasat în politica moldovenească a fost de-a dreptul şocantă, din ipostaza pe care şi-o asuma- a unui loser, chiar cadavru politic, dar care brusc renaşte din senin. Şi implicarea lui, alături de capul Bisericii Ortodxe Ruse, filiala Chişinău, Vladimir Cantarean, în politica basarabeană a iscat controverse şi scenarii referitoare la acest proiect. Proiectul „Pasat” are un scop bine definit, cel de-a transmite şi a semăna un mesaj care trebuie să de-a roade în timp. Proiectul ni se relevă ca o extensie rusească a concepţiei de studiu a „culturii ortodoxe ruse”(pravoslavnice).
Şi trebuie precizat că brusca şi neînţeleasa pledoarie a unor reprezentanţi ai partidelor basarabene, în scopul renaşterii „ortodoxe” basarabene şi de îmbrăţişare a ideologului „eurasismului” velicorus, Alexandr Dughin, a devenit, contextual, bizară şi de-a dreptul curioasă. Doar că ne anunţă protodiaconul Bisericii Ortodoxe Ruse Andrei Kuraev, profesor la Academia spirtuală de la Moscova: Chişinăul şi Tiraspolul pot deveni a Cincea Romă!
Este adevărat că frontiera estică a Uniunii Europene se menţine vulnerabilă, în contextul în care Germania se târguieşte cu Rusia, exclusiv mânată de un interes propriu, distinct de cel euroatlantic, care a ajutat ca Republica Moldova să-i menţină caracterul filoeuropean până acum. În momentele de criză ale Republicii Moldova multe state europene au fost absente, Chişinăul legându-şi speranţele în două capitale- Washintong şi Bucureşti.
Atâta timp cât nu va exista o garanţie euroatlantică, îmi e teamă de o garanţie „nemţească”. Istoria europeană încă se zbuciumă la momentul pactului Molotov-Ribbentrop…