De ce a fost Charles în vizită la SRI

Vizitele private ale Prinţului de Walles cuprind foarte rar întâlniri cu serviciile de informaţii. La Bucureşti a fost o excepţie.În aprilie presa croată, preluată rapid de media internaţională, relata despre prezenţa unor antemergători de securitate şi protocol ai Casei Regale britanice în zona din Transilvania unde Prinţul Charles are proprietăţi şi desfăşoară acţiuni prin fundaţiile sale. La momentul respectiv s-a speculat îndelung în legătură cu o posibilă lună de miere a cuplului William-Kate în ţara noastră. Dar pregătirile observare de media vizau de fapt apropiata vizită a lui Charles însuşi. Ea a presupus o cooperare strânsă între SRI şi serviciile britanice. Iar condiţiile de securitate s-au înăsprit mult imediat după nunta regală de la Londra, adică din momentul uciderii lui Bin Laden. Un prim motiv al prezenţei lui Charles la SRI a fost transmiterea unui mesaj de recunoaştere a acestor eforturi.
În al doilea rând, se pare că Prinţul de Walles a ţinut să marcheze şi relaţia specială dintre serviciul românesc şi instituţiile similare ale Maiestăţii Sale. Cooperarea dintre aceste entităţi s-a dezvoltat mult în timpul directoratului lui George Maior şi a avut consecinţe concrete după aderarea la UE în domenii sensibile cum ar fi controlul frontierelor şi al traficului cu persoane sau droguri. Se pare că mesajul trimis de Charles la Bucureşti a fost unul de apreciere a acestei colaborări care rămâne un punct important de sprijin pentru România în perspectiva integrării dificile în spaţiul Schengen.

Related posts

Leave a Comment