Culmea iroiniei. Pe timp de criză se înmulţesc milionarii moldoveni

În pofida crizei economice, în Republica Moldova apar tot mai mulţi milionari. Cel puţin aşa arată datele Inspectoratului Fiscal de Stat de la Chişinău, potrivit cărora, în anul 2008 numărul milionarilor moldoveni a ajuns la 178, cu 81 la sută mai mult faţă de anul 2004.Milionarii basarabeni se înmulţesc de la an la an. Astfel, dacă în anul 2004 doar 34 de moldoveni s-au declarat oficial milionari, în anul 2005 numărul acestora a crescut până la 45, în anul 2006 – la 62, 2007 – la 167, ajungând anul trecut până la 178.
Fiecare din cei circa 200 de bogătaşi au declarat la Serviciul Fiscal de Stat că au avut în anul 2008 venituri mai mari de 1 milion de lei, echivalentul aproximativ 80 de mii de dolari.
Milionarii reprezintă, totuşi, un procent mic din totalul contribuabililor moldoveni, care şi-au depus declaraţiile pe venit la Fisc.
În anul 2008, impozitul pe venit total reţinut de stat conform cotelor a constituit 1,5 miliarde de lei.

Related posts

Leave a Comment