
Conform spuselor reprezentanţilor Bisericii Catolice, actul în sine va reprezenta cea mai largă eliberare a deţinuţilor în ultimii ani. Ei au precizat că primele 5 persoane pot ieşi la libertate deja în cel mai apropiat timp. Ceilalţi 47, conform afirmaţiilor lui Ortega, vor fi eliberaţi în cadrul „procesului care va dura trei sau patru luni şi va demara din acest moment”.
Toţi aministiaţi de sistemul politic cubanez sunt membrii unui grup de opoziţie în care sunt vizaţi activişti politici şi jurnalişti. Toţi au fost arestaţi în martie 2003. Potrivit datelor bisericii Romano-Catolice, din grupul respectiv de deţinuţi au mai rămas doar 52 de persoane, restul fiind eliberate anterior din cauza unor probleme legate şi doar după încheierea termenului prestabilit.