
Învinuit cu fiecare ocazie atât de Traian Băsescu, cât şi de Emil Boc de „îndatorarea ţării” şi, în consecinţă, de declanşarea crizei economice, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a decis să rupă tăcerea. „Vine un moment în care tot fardul cade şi oamenii încep să simtă realitatea. Nu pot să văd un orizont limpede”, spune fostul premier, la Antena 3.”Boc şi Băsescu conduc România de la finele lui 2008 şi criza era deja semnalată. În 2009 se înregistrează cheltuieli publice mai mari ca în 2008, în condiţii de criză, un deficit bugetar şi mai mare, şi asta continuă şi în 2010. Paradoxul este că, în primul semestru al anului 2010, cheltuielile salariale sunt mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a lui 2009. Aceasta este situaţia pe care aceşti domni o gestionează, dar sigur că, la discursul politic, Boc vine în Parlament şi minte de îngheaţă apele”, a spus fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, la Antena 3.
În ceea ce priveşte recentul sondaj IPP Research, dat publicităţii săptămâna trecută, care arăta un Traian Băsescu prăbuşit în încredere şi un PDL în cădere liberă, Tăriceanu apreciază că îi produce „un sentiment de reală îngrijorare pentru viitor”.
„Am crezut că această criză economică va putea fi depăşită, dar văd că perioada de criză se prelungeşte nebănuit de mult. Nu pot să văd un orizont limpede. Şi Traian Băsescu şi Emil Boc, Boc fiind un fel de epigon, au încercat, şi au reuşit într-o perioadă, cu succes, să folosească demagogia politică, populismul excesiv şi deşănţat, fariseismul. Dar astea nu pot dura la infinit. Vine un moment în care tot acest fard cade şi oamenii încep să simtă realitatea. Mă refer la marea masă de cetăţeni care încep să înţeleagă care este adevăratul personaj Băsescu şi care este adevăratul personaj Boc”, spune Tăriceanu.
Mai mult, continuă liberalul, lipsa unei ideologii în cazul PDL îi face să se poziţioneze în faţa unei situaţii în care „au consumat armele populiste şi acum nu mai au pe ce sa se rezeme, nu mai au un discurs valabil”.
„Avem un guvern pe deplin marionetă, care nu face decât ceea ce-i cere preşedintele. Guvernul Boc nu are niciun fel de credibilitate, e un ecou al dorinţelor preşedintelui, fapt ce se manifestă într-o neîncredere a cetăţeanului”, încheie fostul premier.