Antrenorul secund al Universităţii Cluj este deranjat de amânarea meciurilor din liga a doua în contextul în care “şepcile roşii” vor mai juca abia peste două săptămâni.Etapa a 20-a a ligii secunde, programată la finalul acestei săptămâni, s-a amânat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, lucru care i-a enervat pe cei de la Universitatea Cluj. Supărarea “studenţilor” vine din faptul că, după ce au evoluat în prima etapă, cu Gaz Metan CFR Craiova, au stat în etapa de săptămâna trecută, când aveau programat meciul cu FC Baia Mare, vor sta şi în această etapă, în urma amânării rundei, dar şi săptămâna viitoare, când este programat meciul cu CFR Timişoara, echipă exclusă din campionat în tur. Astfel, “U” va disputa cel de-al doilea meci din retur la diferenţă de o lună de primul. “Nu este normal ce se întâmplă. E dificil să intri în ritm astfel, mai ales că o să avem probleme la omogenizare. La noi, terenul arată destul de bine şi cred că decizia amânării unor meciuri trebuia să se ia la faţa locului. Acumulările pe care le-am făcut în Antalya ar putea dispărea, pentru că este clar că la unii jucători or să fie probleme cu pregătirea fizică. Încercăm să rămânem în competiţie şi vom juca meciuri amicale în loc de cele oficiale. Înveţi, înveţi, dar trebuie să mai şi dai examen la un moment dat”, a spus antrenorul Universităţii. Dulca a văzut şi partea bună a lucrurilor, astfel că aceste amânări îi favorizează pe Gabriel Machado şi Andrei Ionescu, care îşi pot reveni în urma unor accidentări.
Related posts
-
Inteligența Artificială schimbă amprenta digitală a afacerilor locale
Inteligența Artificială schimbă modul în care funcționează prezența digitală a afacerilor locale. De data aceasta, contează... -
Proiectul „A fost odată în Seleuș…” se încheie cu succes: două lansări și o platformă digitală pentru păstrarea memoriei culturale
Proiectul cultural „A fost odată în Seleuș…”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, s-a încheiat cu... -
Record de vizitatori la muzeele subordonate Consiliului Județean Cluj
Muzeele subordonate Consiliului Județean Cluj au reprezentat, și în anul 2025, una dintre atracțiile principale atât...
