El a declarat că pe primul loc va candida el însuşi, pentru a arăta că îşi asumă lista, însă a adăugat că nu intenţionează să activeze la Bruxelles, ci în România. Victor Ponta a mai afirmat că estimează că formaţiunea sa va obţine trei au patru mandate de europarlamentari.
Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Corina Creţu, a declarat oficial, azi la Cluj, faptul că va candida la alegerile pentru Parlamentul European din acest an. Ea va candida pe listele partidului Pro România, condus de fostul premier, Victor Ponta.
Pe de altă parte, Corina Creţu a declarat că îşi doreşte să îşi ducă până la capăt mandatul de comisar european, iar în perioada campaniei electorale îşi va lua concediu pentru a-şi putea promova candidatura. Actualul comisar european a fost membru PSD şi a specificat faptul că decizia de a candida din partea Pro România reprezintă o delimitare clară de actuala conducere a PSD.