Coreea de Nord ameninţă din nou Seulul. Ce motive sunt invocate

Autorităţile de la Phenian au trimis ameninţarea prin fax şi avertizează Coreea de Sud că vor declanşa un atac nemilos. Răspunsul Seulului nu s-a lăsat mult aşteptat.

Coreea de Nord ameninţă din nou Coreei de Sud, după protestele care au avut loc în această săptămână la Seul. În mesajul trimis pe fax, sud-coreenii sunt ameninţaţi cu un „atac nemilos şi fără avertizare prealabilă”. Motivul invocat este ca aproape de fiecare dată “provocarea care vine de la Seul”. De altfel, mesajul avertizează că Phenianul va ataca în cazul în care „provocarea la adresa celei mai înalte demnităţi (a statului) se va repeta în centrul Seulului”, relatează CNN.
Ultimele ameninţări vin după ce, la începutul săptămânii, la împlinirea a doi ani de la moartea fostului lider nord-coreean Kim Jong-il, sute de protestatari conservatori s-au reunit la Seul şi au ars protrete ale liderilor ţării, precum şi drapelul nord-coreean.
Ministerul sud-coreean al Apărării a trimis deja un răspuns pe adresa Phenianului. „Răspunsul a fost trimis printr-un mesaj online şi printr-un mesaj prin fax. Noi avertizăm că dacă Phenianul îşi duce la îndeplinire provocările, vom riposta ferm”, a declarat Kim Min-seok, purtătorul de cuvânt al ministerului sud-coreean.

Related posts

Leave a Comment