Grădina Botanică din Cluj-Napoca va fi curățată de resturile vegetale, dar și de gunoaiele aruncate de vizitatori. Curățenia va fi realizată de către copii. Este vorba de un grup format din 48 de elevi din orașul Gherla.Aceștia au decis să muncească o zi în calitate de voluntari pentru Grădina Botanică. Elevii vor strânge deșeurile în saci de plastic, care vor fi transportați apoi la groapa de gunoi de către o societate de salubritate din Cluj. Acțiunea de curățare a Grădinii Botanice este organizată de Fundația Pro West, înființată de muzicianul clujean stabilit în Statele Unite ale Americii, Emil Aluaș. Este cea de-a doua acțiune de acest fel derulată de fundația clujeană în acest an. Grădina Botanică din Cluj este una dintre cele mai frumoase din Europa de Est. Ea a fost creată, în perioada interbelică, de către marele naturalist Alexandru Borza, pe atunci profesor al Universității Regele Ferdinand I din Cluj.
Related posts
-
Inteligența Artificială schimbă amprenta digitală a afacerilor locale
Inteligența Artificială schimbă modul în care funcționează prezența digitală a afacerilor locale. De data aceasta, contează... -
Proiectul „A fost odată în Seleuș…” se încheie cu succes: două lansări și o platformă digitală pentru păstrarea memoriei culturale
Proiectul cultural „A fost odată în Seleuș…”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, s-a încheiat cu... -
Record de vizitatori la muzeele subordonate Consiliului Județean Cluj
Muzeele subordonate Consiliului Județean Cluj au reprezentat, și în anul 2025, una dintre atracțiile principale atât...
