
Înainte de ședința de consiliu local, Emil Boc a participat la o bătaie cu perne, organizată de tinerii din Federația Share, în fața Universității Babeș-Bolyai. ”Am și luat, dar am și dat”, a spus Emil Boc.
Inițiatorul proiectului Cluj Capitală Europeană a Tineretului, Andras Farkas, a spus că scopul acestui parteneriat este includerea comunității locale în proiectele și activitățile de tineret, dar și transformarea Clujului într-un centru major pentru evenimente, întâlniri și conferințe. El mai dorește implicarea tineretului în procesul de dezvoltare urbană. În acest scop, Andras Farkas dorește ca cel puțin 200.000 de oameni să participe la cel puțin un eveniment organizat în Capitala Europeană a Tineretului, dar și creșterea cu 100 la sută a bugetelor disponibile pentru ONG-uri în bugetul local. Proiectul include 20 de evenimente majore și 500 de evenimente partenere.
Liderul consilierilor PSD, Claudia Anastase, i-a felicitat pe tineri și i-a sfătuit să își păstreze entuziasmul. Consilierii au aprobat proiectul cu unanimitate.