Condamnare dublă în familia fostului deputat Adrian Gurzău. El a primit doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare, iar naşa sa, Elena Udrea, a primit şase ani de închisoare cu executare

Fostul deputat Adrian Gurzău, care a condus o vreme filiala judeţeană a PMP, a fost condamnat în prima instanţă la doi ani şi opt luni de închisoare cu suspendare. Această condamnare relativ uşoară este consecinţa unui acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de fostul deputat în dosarul Carpatica Asig.

Adrian Gurzău a admis faptul că este vinovat de trafic de influenţă. El şi-ar fi folosit influenţa pe care o avea în calitate de parlamentar pentru a ajuta ilegal compania de asigurări. În schimb, ar fi primit un contract în valoare de 270.000 de euro pentru servicii de marketing, promovare şi relaţii cu clienţii. Serviciile urmau să fie prestate de o firmă pe care fostul lider al PMP Cluj o controla prin interpuşi.

 

Condamnarea pronunţată ieri nu a fost singura veste proastă pentru fostul parlamentar. Naşa fiului său cel mic, fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a fost condamnată la şase ani de închisoare pentru infracţiuni de corupţie legate de organizarea Galei Bute, din 2011. Ambele sentinţe au fost pronunţate în primă instanţă şi pot fi atacate cu recurs.

Related posts

Leave a Comment