
Virgil Ianţu este cunoscut în faţa publicului datorită emisiunilor pe care le-a moderat cu succes: “Vrei să fii miliardar?”, “Copiii spun lucruri trăznite”, “Te crezi mai deştept?”, însă puţini sunt aceia care ştiu despre el că este absolvent al Conservatorului şi că a facut parte din trupa “The Fifties” ca şi backing-vocal (solistul era Ştefan Bănică Jr.).
Concertul promoveaza albumul “Ieri şi Azi”, primul său material muzical din cariera solo, lansat dupa 14 ani în care a rămas devotat televiziunii. Colecţia de piese româneşti reorchestrate în stilul swing reprezintă o întoarcere în timp la melodii care au marcat mai multe generaţii de fani ai muzicii.
„Acest album este o mică istorie a muzicii românești, o colecție care nu are un public țintă anume, este dedicat celor care iubesc muzica românească bună și poate fi ascultat și de către cei care preferă trupa Simplu, dar și de cei care ascultau cu ani în urmă Aura Urziceanu sau Aurelian Andreescu” mărturiseşte Virgil Ianţu care şi-a dedicat ultimii ani acestui proiect.