Consilierii județeni din Cluj au aprobat formarea unei comisii de anchetă care va verifica toate licitațiile, contractele de concesiune, contractele de asociere în participațiune și alte documente de acest fel. Formarea comisiei vine după arestarea preventivă a vicepreședintelui PDL al Consiliului Județean Cluj, Radu Bica, acuzat că ar fi primit mită suma de 10.000 de euro, pentru a truca o licitație legată de întreținerea contractului Cluj Arena.Constituirea comisiei a fost propusă de consilierii USL, care au cerut verificarea tuturor contractelor atribuite în urma unor licitații conduse de Radu Bica. Președintele PDL al Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a propus ca această comisie să verifice toate contractele din intervalul 2004 -2011, însă, în cele din urmă, consilierii au decis, cu 31 de voturi pentru, din 33 exprimate, ca această comisie de anchetă să verifice toate contractele din intervalul 2000 – 2011. Astfel, comisia va verifica documentele din perioada în care Consiliul Județean a fost condus, succesiv, de Ioan Rus (PSD), Grațian Șerban (PSD), Marius Nicoară (PNL) și Alin Tișe (PDL).
Comisia de anchetă va fi compusă din cinci membri și va trebui să își prezinte concluziile în termen de trei luni. Ca urmare a propunerii consilierului județean PSD, Valentin Cuibus, membrii comisiei vor trebui să prezinte un raport de activitate la sfârșitul fiecărei luni.