Bugetul educaţiei din România a avut în 2013, comparativ cu anul 2012, cea mai mare rată de creştere din cadrul Uniunii Europene. Informaţiile au fost făcute publice de către Comisia Europeană, prin analiza realizată de Eurydice privind bugetele alocate educaţiei de către statele europene în 2012 – 2013. Statistica realizată de Comisia Europeană confirmă angajamentul Guvernului de a susţine educaţia, de a creşte treptat finanţarea acestui domeniu vital pentru dezvoltarea României şi de a întări rolul şcolii la nivelul societăţii.România se află în linia generală de majorare a bugetelor, dar cu o creştere semnificativă de 6,4%. Documentul menţionează că România a investit în infrastructura şcolară, a introdus bursele pentru elevii din învăţământul vocaţional şi tehnic, a alocat mai mulţi bani pentru programele sociale şi, de asemenea, a crescut cheltuielile pentru participarea profesorilor la examenele de evaluare naţională.În majoritatea ţărilor analizate, bugetul educaţiei a crescut în 2013, comparativ cu 2012, în medie, cu mai mult de 1%. Există şi excepţii, astfel că în ţări precum Irlanda, Marea Britanie (Anglia), Croaţia, Cipru şi Malta, acesta a scăzut cu mai mult de 1%. Comparativ cu 2012, în anul 2013, creşterea bugetară a educaţiei în Franţa a fost de doar 1,7%, în Polonia de 2%, în Austria de 1,2%, în timp ce în Cehia s-a înregistrat o creştere minimă de 0,4%.
Related posts
-
România are șansa de a deveni unul dintre marii jucători europeni din domeniul centrelor de date
România are șansa să devină una dintre cele mai importante destinații pentru investiții în domeniul centrelor... -
Acțiuni de combatere a poleiului pe drumurile de munte din județul Cluj
În cursul zilei de vineri, 30 ianuarie 2026, la nivelul județului Cluj, nu există drumuri județene... -
Cum încearcă clujenii să țină sub control facturile la utilități
Clujenii caută soluții pentru a ține facturile sub control. Cei care locuiesc la case au investit...
