Comisia Europeană recomandări pentru o călătorie sigură

Comisia Europeană propune consumatorilor 12 recomandări pentru a avea garanţia unei călătorii sigure şi fără probleme de Crăciun.Persoanele care vor apela în această perioadă la servicile companiilor aeriene, trebuie să ştie că pot solicita rambursarea preţului biletului sau un zbor pentru o rută alternativă, dacă li se refuză îmbarcarea, dacă zborul este anulat fără să fie anunţat în prealabil clientul sau dacă avionul are o întârzâiere mai mare de cinci ore.De aceleaşi drepturi se bucură şi cei care circulă cu trenul în UE, în cazul întârzâierii de o oră. În cazul anularii sau a unei întârzieri mai mari de 3 ore, clientul are dreptul la asistenţă si, în unele cazuri, la o compensaţie bănească. Când au loc incidente de orice natură, compania trebuie să informeze călătorii de drepturile pe care le au. Dacă bagajele sunt pierdute sau deteriorate, proprietarul are dreptul la o despăgubire de până la 1.223 euro (pentru călătoriile cu avionul) şi 1.300 euro (pentru călătoriile cu trenul). Pentru rezervarea online a biletelor de zbor, companiile aeriene sunt obligate să afişeze preţul final pe prima pagină. Comisia Europeana recomandă, de asemenea turiştilor ca în momentul când fac înregistrările (check-in) la aeroport, să ia doar cantităţi mici de lichide în bagajul de mână (recipiente de maxim 100 mililitri; acelaşi regim îl au cremele, pulberile şi spuma). Cantitatea de lichid acceptată pentru o persoană este de maxim un litru. Pentru călătoriile cu avionul în afara Europei, înainte de cumpărarea biletului, se recomandă verificarea listei neagre a companiilor aeriene interzise în Uniunea Europeană. Persoanelor cu handicap trebuie să li se asigure accesul în condiţii nediscriminatorii. Comisia Europeană mai atrage atenţia şoferilor să nu conducă sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

Related posts

Leave a Comment