Cel mai mare ”data center” din România va fi construit în parcul industrial Tetarom III, din comuna clujeană Jucu. Valoarea investiției va fi cuprinsă, inițial, între 4,5 și 6 milioane de euro și va genera, în prima fază, câteva zeci de noi locuri de muncă de înaltă calificare.Noul centru de date va fi construit de compania Star Storage. Aceasta are un centru asemănător în București, a spus managerul general al acesti companii, Cătălin Păunescu. El a adăugat că data centerul din Jucu va funcționa în oglindă cu cel din București, iar datele salvate pe serverele companiei vor fi păstrate în dublu exemplar. Compania Star Storage a avut, anul trecut, o cifră de afaceri de 16 milioane de euro și are 500 de angajați.
La Jucu, noul centru, care ar urma să fie dat în folosință la finalul anului 2013, va presupune amenajarea unui buncăr, în care vor fi instalate servere cu o capacitate imensă. Cătălin Păunescu a declarat că de serviciile acestui centru de date vor beneficia companii din întreaga lume și din toate domeniile, inclusiv unele din domeniul financiar-bancar.
Cătălin Păunescu a precizat că există mai multe motive pentru care a ales să investească la Jucu. În primul rând, este vorba de resursa umană calificată, oferită de Universitatea Tehnică. Apoi, este vorba de faptul că parcul industrial din Jucu este legat la două rețele de alimentare cu energie electrică, cea din orașul Cluj-Napoca și cea din orașul Turda, în așa fel încât, în eventualitatea unei pene de curent intervenită la una dintre rețele, automat, alimentarea cu curent electric a parcului electoral să fie preluată de cealaltă rețea. De asemenea, un alt avantaj a fost reprezentat de structura geologică și tectonică a zonei Jucu, puțin predispusă de cutremure.