„U” Mobitelco şi BC Gladiator vor juca un inedit derby al oraşului, în Divizia A la baschet masculin.După şocurile cu Gaz Metan Mediaş, CS Otopeni şi CSU Ploieşti, „U” Mobitelco Cluj va avea, la prima vedere, un moment de respiro împotriva nou-promovatei BC Gladiator, în etapa a 7-a a Diviziei A. Doar la prima vedere, pentru că meciul împotriva elevilor pregătiţi de Bruno Roschnafsky, care va avea loc în 31 octombrie, reprezintă primul derby local la baschet, astfel că întâlnirea capătă o încărcătură suplimentară doar prin acest lucru. Dacă mai punem la socoteală şi faptul că „gladiatorii” i-au ţinut în şah pe cei de la CSU Sibiu şi chiar au produs surpriza cu ELBA Timişoara, reiese că Medvedj şi compania vor avea serios de tras pentru a-şi apropia victoria. „Pentru noi, meciul cu „U” este unul oarecare şi îl vom trata în acest mod. Important este să fie o rivalitate sportivă, care să nu depăşească limitele nici în teren şi nici în tribune”, a încercat Roschnafsky să mai calmeze spiritele înainte de confruntarea din Sala Sporturilor „Horia Demian”. În următoarea etapă, care va avea loc pe 7 noiembrie, cele două echipe nu ar trebui, însă, să aibă probleme în partidele pe care le vor disputa tot la Cluj. BC Gladiator va întâlni pe „U” Craiova, în timp ce „U” Mobitelco va avea, totuşi, o misiune mult mai uşoară împotriva celor de la CSM Oradea.
Related posts
-
RIVUS susține educația și inovația la Babeș-Bolyai University International Case Competition
Proiectul de reconversie urbană RIVUS a fost partener oficial al primei ediții a Babeș-Bolyai University International... -
E.ON a atins pragul de 400 de centrale electrice fotovoltaice livrate companiilor din țară
Compania E.ON Energie România a atins, în luna septembrie, pragul de 400 de centrale electrice fotovoltaice... -
Cum se anunță vremea pentru luna octombrie
Pentru săptămâna în curs, vremea se anunță cu temperaturi scăzute, ca urmare a valului de aer...